Antena Meniu Search
x

A murit "Împărat al rromilor de pretutindeni". Cine a fost Iulian Rădulescu

Iulian Rădulescu, autoproclamat "Împărat al rromilor de pretutindeni", a încetat din viaţă! Avea 80 de ani. Şi suferea de mai multe probleme de sănătate. Era cardiac, şi avea şi diabet. Ultima dată a fost în spital de Sărbători, din cauza problemelor la inimă.

Vezi și

Iulian Rădulescu, autoproclamat "Împărat al rromilor de pretutindeni", a încetat din viaţă! Avea 80 de ani. Şi suferea de mai multe probleme de sănătate. Era cardiac, şi avea şi diabet. Ultima dată a fost în spital de Sărbători, din cauza problemelor la inimă.

Iulian Rădulescu (n. 1938) a fost un conducător al rromilor, care s-a autoproclamat în anul 1993 ca "Împărat al rromilor de pretutindeni".

Iulian Rădulescu (cunoscut ca "Rex Mundi" in cadrul lojii masonice "Curcubeul de Cupru" s-a născut în anul 1938. A absolvit la seral cursurile Grupului Şcolar Agricol din cadrul penitenciarului Aiud, promovându-şi examenul de bacalaureat în anul 1999 la un liceu seral din Sibiu, după ce încercase inutil cu un an în urmă să promoveze doi ani de studiu într-unul singur, solicitare ce i-a fost respinsă de către Ministerul Educaţiei Naţionale.

În acelaşi an a obţinut şi titlul de Doctor în limba rromani în India, cu un studiu despre limba rromani. A absolvit ulterior cursurile la distanţă de la Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Bucureşti, obţinând diploma de inginer în managementul companiilor în anul 2004.

Pe acelaşi subiect

Iulian Rădulescu s-a autoproclamat "împărat al rromilor de pretutindeni" cu numele de Iulian I şi a fost încoronat la 9 august 1993. "Împăratul" a intrat în greva foamei la 12 mai 1995 acuzând guvernul român că îi etichetează pe rromi cu apelativul de "ţigani", termen considerat de el ca fiind rasist.

Guvernul a luat această decizie pentru a înceta utilizarea termenului oficial de "romani" pentru că se făceau confuzii cu termenul de "români". Pentru rezolvarea situaţiei, s-a înlocuit termenul de "romani" cu cel de "rromi". După o perioadă de certuri cu "regele" Ion Cioabă, Iulian Rădulescu a semnat cu "regele" un pact neoficial de neagresiune la data de 10 februarie 1997.

La data de 6 martie 1997, Iulian Rădulescu a anunţat că a emis un decret pentru crearea primului stat al minorităţii rromilor, cu numele simbolic de Cem Romengo, în oraşul Târgu Jiu, din sud-vestul României. În opinia sa, "acest stat are o valoare simbolică şi nu aduce atingere suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României. Nu va avea armată şi nici frontiere".

El a solicitat statului român să li se recunoască ţiganilor dreptul de proprietate asupra acestui teritoriu. 

În anul 2001, el şi-a depus dosarul în vederea obţinerii funcţiei de consilier pe problemele rromilor pe lângă prefectul de Vâlcea, dar nu a fost numit în funcţie.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri sociale » A murit "Împărat al rromilor de pretutindeni". Cine a fost Iulian Rădulescu