Observator » Ştiri sociale » Accident mortal la ieșirea din Alba Iulia spre Sebeș. Tânăr din Alba ucis de șoferul unui TIR intrat pe contrasens

Accident mortal la ieșirea din Alba Iulia spre Sebeș. Tânăr din Alba ucis de șoferul unui TIR intrat pe contrasens

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 16.01.2016, 11:00 | Modificat la 16.01.2016, 11:03

Un tânăr a murit şi altul a fost rănit grav, vineri seară, în urma unui accident produs pe DN 1, la ieşire din Alba Iulia spre Sebeş

Un tânăr a murit şi altul a fost rănit grav, vineri seară, în urma unui accident produs pe DN 1, la ieşire din Alba Iulia spre Sebeş, după ce maşina în care se aflau a fost lovită frontal de un TIR, traficul în zonă fiind blocat mai mult de o oră. 

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, accidentul s-a produs pe DN 1, la ieşire din Alba Iulia spre Sebeş, după ce şoferul unui TIR a intrat într-o depăşire neregulamentară şi a lovit frontal un autoturism care a fost proiectat într-o altă maşină.

În urma impactului, şoferul autoturismului lovit de TIR, un tânăr de 21 de ani, din Alba, a fost rănit grav, iar un pasager din maşină, în vârstă de 19 ani, a decedat.

Articolul continuă după reclamă

Circulaţia în zona producerii accidentului a fost blocată mai mult de o oră.