Actele false ale lui Sebastian Ghiţă erau pe numele unui baschetbalist sloven, de origine sârbă
Fugar, Sebastian Ghiţă a iubit baschetul şi în actele false. Sub identitatea unui jucător profesionist, fostul deputat a intrat şi a ieşit din Serbia de cel puţin două ori până a fost prins. Ultima vizită la Belgrad l-a trimis însă în spatele gratiilor. Şi a demarat procedura de extrădare.
Fugar, Sebastian Ghiţă a iubit baschetul şi în actele false. Sub identitatea unui jucător profesionist, fostul deputat a intrat şi a ieşit din Serbia de cel puţin două ori până a fost prins. Ultima vizită la Belgrad l-a trimis însă în spatele gratiilor. Şi a demarat procedura de extrădare.
13 aprilie. O zi cu ghinion pentru Sebastian Ghiţă. Intrat pe teritoriul Serbiei, ţară pe care o mai vizitase de cel putin două ori cât a fost fugar, fostul deputat a fost rapid depistat de autorităţi. Iar până la sfârşitul zilei a şi fost capturat şi închis.
ALEKSANDAR IVANOVIĆ, aşa cum apărea în actele slovene, trecuse deja prin nouă ţări. Cu maşina. Şi, de-a lungul celor 115 zile în care s-a ferit de INTERPOL, s-ar fi întâlnit de cel puţin două ori cu Alexandru Ghiţă, fratele său, dar şi cu angajaţi ai televiziunii pe care o patronează.
Ar fi avut întâlniri şi cu amanta sa, nu şi cu soţia. În schimb s-a bucurat de vizita mai multor domnişoare. Acum, în arest, situaţia s-a schimbat.
- S-a deschis dosar penal în cazul barbatului care a murit la spitalul Pantelimon din cauza unei transfuzii greşite
- Guvernul vrea ca angajatul să plătească toate taxele, nu şi angajatorul
- BĂTAIE ÎN TRAFIC! După mai multe şicane, un bărbat s-a dat jos din maşina de serviciu a soţiei şi i-a cărat...
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 15 februarie, Sfântul Apostol Onisim. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
Avocatul este nimeni altul decât Radoslav Bacovic. Cel care l-a apărat pe controversatul Aleksandar Vucic, viitorul preşedinte sârb, dar şi pe mai mulţi interlopi, unul dintre ei supranumit Lordul Drogurilor. Împreună cu apărătorii, Ghiţă îşi pregăteşte strategia.
Dacă cele 18 zile scurse de la momentul arestării nu vor fi suficiente pentru ca autorităţile din România să trimită în Serbia dosarul de extrădare complet, tradus si legalizat, Ministerul Justiţiei ar putea cere o prelungire de până la 40 de zile. Dacă însă nici cel de-al doilea termen nu va fi respectat, atunci Sebastian Ghiţă ar putea fi pus în libertate.
Cel puţin o săptămână va mai dura traducerea sutelor de pagini din rechizitoriul DNA, care trebuie ataşat şi el la dosarul de extrădare.
Dacă există un tratat bilateral sau multilateral care reglementează instituţia extrădării, nu reprezintă şi o garanţie că o cerere ca având ca obiect o extrădare va fi admisă.
Iar Ghiţă mai are un as în mânecă. Poate cere deja azil politic. În funcţie de natura încălcării drepturilor fundamentale care sunt invocate de către persoana care invocă azilul în statul către care se adresează, evident, şi statul îi va acorda drepturile direct proporţionale.
Iar în azil fostul deputat poate să ducă o viaţă de lux. Aşa cum a făcut-o şi până când a fost prins. Avea la el mai multe carduri cu sume importante, pe numele unor apropiaţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰