Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Adrian Năstase ar putea ieşi din închisoare într-o lună

Adrian Năstase ar putea ieşi din închisoare într-o lună. Judecătorii au respins azi cererea procurorilor de a-i mări pedeapsa fostului premier cu un an.

de Redactia Observator

la 08.05.2014 , 17:08

 Adrian Năstase ar putea ieşi din închisoare într-o lună. Judecătorii au respins azi cererea procurorilor de a-i mări pedeapsa fostului premier cu un an.

Această cerere s-a judecat după vechiul cod iar asta înseamnă că, având în vedere că Adrian Năstase are peste 60 de ani, atunci trebuie să ispăşească doar o treime din pedeapsă. De asemenea i s-au scăzut şi cele 9 luni pe care le-a stat în penitenciar atunci când a fost condamnat în dosarul Trofeul Calităţii.

În plus, în cazul dosarului Zambaccian, Adrian Năstase a intrat în penitenciar pe 6 ianuarie. Asta înseamnă că au trecut mai bine de 4 luni de când fostul premier este în arest şi cu siguranţă i se vor scădea şi aceste 4 luni.

Vezi și

Astfel, acesta mai are are doar 3 luni de executat. Însă, de când este în penitenciar Adrian Năstase a şi muncit şi a scris şi o carte şi cu siguranţă i se vor scădea zile din pedeapsă. Ceea ce înseamnă că ar putea să iasă peste aproximativ o lună din penitenciar.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Adrian Năstase ar putea ieşi din închisoare într-o lună