Antena Meniu Search
x

Alexandru, băieţelul de 10 ani dispărut şi găsit mort după patru luni, a fost înmormântat

Alexandru, băieţelul de 10 ani dispărut şi găsit mort după 4 luni, a fost condus pe ultimul drum de familie

Vezi și

Alexandru, băieţelul de 10 ani dispărut şi găsit mort după 4 luni, a fost condus pe ultimul drum de familie. La doar câteva ore după ce bărbatul suspectat că l-ar fi ucis a fost reţinut în Germania, rămăşiţele lui Alex s-au întors, pentru ultima dată, acasă.

Părinţii copilului sunt răvăşiţi. Spun că nimic nu îl poate aduce pe Alex înapoi, dar îşi doresc ca ucigaşul lui să plătească scump

Alex a fost pentru ultima dată acasă. La mai bine de o jumătate de an de când a ieşit pe poarta părinţilor săi, s-a întors ieri într-un coşciug alb. Azi a fost condus pe ultimul drum de toţi cei care l-au iubit.

În faţa sicriului închis, părinţii lui Alex nu îşi pot opri lacrimile. Şi cer pedeapsă aspră pentru criminal. Principalul suspect in cazul uciderii lui Alexandru, Vasile Miron a fost reţinut ieri în Germania. Va fi adus în curând în ţară. Vasile Miron a fost suspect în cazul dispariţiei şi apoi uciderii lui Alex încă din luna august. Deşi procurorii au cerut arestarea lui preventivă, magistraţii au respins iniţial cererea din lipsă de probe. Iar suspectul sfida de la distanţă suferinţa părinţilor lui Alex.

Mai bine de o lună, medicii legişti au aşteptat rezultele expertizelor. Au făcut teste ADN. Iar când rezultatele au venit, principalul suspect a fost dat în urmărire internaţională. Vasile Miron este recidivist. La începutul anilor 2000, a răpit şi decapitat o fată de 17 ani. Acum va fi judecat din nou, pentru moartea lui Alex.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri sociale » Alexandru, băieţelul de 10 ani dispărut şi găsit mort după patru luni, a fost înmormântat