Altercaţie între fraţi, cu sfârşit TRAGIC. Un tânăr şi-a împuşcat fratele şi a rănit un vecin aflat prin zonă
Băut şi rămas fără argumente, unul dintre ei a scos un pistol şi l-a împuşcat în plin pe fratele său în vârstă de 26 de ani. Bărbatul nu a mai rezistat până la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila. A existat şi o victimă colaterală: un vecin care trecea liniştit prin zonă şi care s-a trezit cu un glonţ în braţ.

Atacul armat s-a produs chiar în seara de Florii, când doi fraţi din oraşul tulcean Măcin s-au apucat să petreacă, evident cu mult alcool, într-un bar din localitatea natală. Băutura în exces a aprins flacăra discordiei între cei doi fraţi. La un moment dat, unul dintre ei a scos o armă şi a tras.
De faţă erau mai multe persoane care, ulterior, au fost audiate de poliţiştii tulceni.
Tânărul împuşcat de propriul frate nu a fost singura victimă a atacului. Un alt bărbat de 25 de ani, aflat în locul şi momentul nepotrivit, a fost secerat de un glonţ. Acesta s-a trezit pur şi simplu împuşcat din senin, fără a avea vreo legătură cu altercaţia. Glonţul l-a lovit în timp ce ieşea din curte. Imediat, la faţa locului au ajuns două salvări, care i-au preluat pe cei doi tineri răniţi. Însă, chiar la trecerea cu BAC-ul spre Brăila, fratele împuşcat a intrat în stop cardiorespirator şi, în ciuda eforturilor medicuilor, a decedat. A fost transporat la Serviciul de Medicină Legală din Brăila, pentru autopsie.
Celălat rănit a fost dus la Spitalul Judeţean Brăila.
Criminaliştii, care au deschis o anchetă pentru omor calificat, încearcă să stabilească ce s-a întâmplat, pas cu pas.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰