Observator » Ştiri sociale » Povestea Amandei, copila care nu plânge de 7 ani

Povestea Amandei, copila care nu plânge de 7 ani

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 16.01.2014, 19:45 | Modificat la 16.01.2014, 20:07

Amanda s-a născut de trei ori. Odată în urmă cu 14 ani, când a venit pe lume, şi de două ori când a sfidat moartea. Atunci, un înger a trezit-o din comă. În urmă cu şapte ani, copila a fost zdrobită de acoperişul unui bloc.

Amanda a fost trimisă de la Galaţi, la Bucureşti cu traumatisme cerebrale, faciale şi o fractură la piciorul stâng. Medicii au crezut că o vor pierde.

După 11 zile, Amanda a ieşit din comă. Iar primul gând al copilei a fost la lecţiile pe care le-a lăsat neterminate, în ziua accidentului.

Copila a trecut prin şase operaţii. Inclusiv cele de reconstrucţie a feţei. Dar, oricât de mare i-a fost suferinţa, de şapte ani, nu mai plânge. După accident i-a fost afectată glanda lacrimală.

Articolul continuă după reclamă

 Mai sunt în jur de cinci intervenţii chirurgicale. Pana la 18 ani este cel mai indicat, spune tatăl fetei.

Costă 40 de mii de euro. La o clinică din Germania. Şi, după şapte ani de procese, familia nu a fost despăgubită.

Aşa că părinţii fetei au deschis acum un proces civil cu autorităţile locale.

Pe acelaşi subiect

Dacă nu se face dreptate în cazul meu până mă fac eu avocată, o să preiau eu cazul şi o să-mi fac dreptate singură, spune Amanda.

Deocamdată, sănătatea ei este mai importantă. Ca să o opereze, tatăl este gata să renunţe la tot.

Nu lucrul ăsta mă înspăimântă, ci faptul că o pot pierde mâine sau peste trei ani că n-am fost în stare să o operez când trebuia să o operez, spune bărbatul.