Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Managerul terasei din București care a impus taxă de Covid clienților, amendat drastic

Taxa COVID l-a costat scump pe un patron din Capitală. După ce pe nota de plată a clienţilor a apărut, nejustificat, suma de cinci lei, Protecţia Consumatorului l-a amendat cu 10.000 de lei. Managerul a spus că voia doar să-şi acopere cheltuielile pentru măşti, mănuşi şi dezinfectant.

de Redactia Observator

la 09.06.2020 , 23:30

  • Amenda aplicată în acest caz a fost de 10.000 de lei.
  • Mai mulți afaceriști nu sunt de acord cu decizia managerului respectiv.

Un bon fiscal emis de o terasă din Bucureşti pe care apare în plus şi o așa-numită "taxă COVID" a devenit viral în mediul online. 

L-au văzut şi inspectorii Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului care au mers să ceară explicaţii. Patronul localului le-a spus că, prin impunerea taxei, a încercat să mai recupereze din pierderile pe care le-a avut în timpul stării de urgenţă.

Eduardt Cozminschi, director Protecţia Consumatorului: Ţine de politica economică a agentului economic. Ideea este că are obligaţia să informeze în prealabil consumatorul. Fapt care a dus la sancţionarea contravenţională a agentului economic cu suma de 10.000 de lei. 

Vezi și

Daniel Mischie, reprezentant HORA: Ceea ce am dedus din introducerea acestei taxe este disperarea operatorilor care astăzi au încasări cu 85% mai mici faţă de anul trecut şi costuri mai mari din cauza măsurilor impuse de către Guvern şi necesare măsurilor sanitare.

ANAF a anunțat că "taxa COVID", inclusă în nota de plată, nu are o bază legală. 

Un afacerist consideră că "cinci lei să pui la nota de plată, pentru două măști și trei mănuși, mi se pare cam mult. Probabil că o să urmeze și niște scumpiri", iar un altul este de părere că "mi se pare aberant să pui taxă de Covid. Ce vină are oaspetele că a apărut această pandemie?". 

Nu este singurul artificiu la care patronii teraselor apelează în această perioadă. Cum restaurantele rămân închise, unii manageri le-au transformat în terase, eliminând geamurile localului.

Deşi au trecut câteva zile bune de la apariţia fotografiei în online, patronul nu s-a gândit să renunţe la taxa COVID. Acum, în loc să-şi mărească profitul, va trebui să achite o amendă usturătoare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Managerul terasei din București care a impus taxă de Covid clienților, amendat drastic