Observator » Ştiri sociale » Amendă pentru un restaurant din Bucureşti, unde lumea se îngrămădea să ia mâncare gratis

Amendă pentru un restaurant din Bucureşti, unde lumea se îngrămădea să ia mâncare gratis

Cornel Preda | Timp citire: 1 minut
Publicat la 01.02.2021, 17:57 | Modificat la 02.02.2021, 11:08

Administratorul Burger Factory din Bucureşti, care oferea mâncare gratis, a fost amendat de autorităţi pentru că oamenii s-au îngrămădit la uşa localului și nu au respectat distanțarea.

Administratorul localului din Sectorul 1 a fost amendat cu 10.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

„Referitor la faptul că mai multe persoane nu respectă distanţarea în apropierea unui restaurant din Sectorul 1 care oferea mâncare gratuit, poliţişti ai Secţiei 1 Poliţie au procedat la dispersarea persoanelor prezente şi transmiterea de mesaje acustice în care erau făcute recomandări de păstrare a distanţei”, informează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis Agerpres.

Potrivit sursei citate, administratorul respectivului local a fost condus la subunitatea de poliţie, unde a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 10.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020. 

Articolul continuă după reclamă

Burger Factory, promoție la aniversare

Burger Factory a sărbătorit 1 an de la inaugurare. Sute de tineri au stat la coada pentru a primi un burger gratuit, în Piata Romană.

Mai multe echipaje ale Poliţiei şi Jandarmeriei au fost mobilizate. Şi, abia la insistenţele forţelor de ordine, mulţimea a fost dispersată.

Ca să scape de coada imensă, reprezentanţii fast-food-ului au împărţit vouchere fiecărui pofticios.

Pe acelaşi subiect

Unii au stat şi două ore pentru un burget proaspăt făcut.