Observator » Ştiri sociale » Amenzi rutiere pentru bătrâni fără carnet de conducere

Amenzi rutiere pentru bătrâni fără carnet de conducere

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 31.03.2015, 16:30 | Modificat la 31.03.2015, 16:51

Situaţie incredilă în Gorj. Bătrâni care nu văd sau abia se deplasează, dar mai ales nu au şi nici nu au avut vreodată carnet de conducere sau maşină s-au trezit cu amenzi rutiere de mii de lei

Situaţie incredilă în Gorj. Bătrâni care nu văd sau abia se deplasează, dar mai ales nu au şi nici nu au avut vreodată carnet de conducere sau maşină s-au trezit cu amenzi rutiere de mii de lei

Angajaţii primăriei admit că e o greşeală, doar că nu ştiu exact cine sau ce a provocat totul. Şi până nu se lămuresc, cer ca amenzile să fie plătite. Ba chiar ameninţă cu popriri dacă nu primesc banii.

Sunt orbi, paralizaţi sau doar bătrâni. Trăiesc de pe o zi pe alta din ajutor social. Nici nu-şi imaginează luxul de a avea o maşină, darămite să o conducă. Şi totuşi s-au trezit peste noapte cu amenzi rutiere de sute, chiar mii de lei.

Articolul continuă după reclamă

În doar câteva zile, astfel de contravenţii au împânzit comuna Plopşoru din Gorj. Imobilizată la pat, o bătrână care nu vede şi abia aude a fost amendată şi ea cu 4.000 de lei. La primărie, explicaţia edilului este simplă. De vină este un soft. Şi dacă tot e o greşeală, oamenii primesc o mână de ajutor, spune edilul.

Aşa că până se finalizează cercetările, dacă oamenii nu-şi achită amenzile riscă să fie executaţi silit.