Anchetă la Vâlcea după moartea unei fetiţe într-o ambulanţă aflată în drum spre Bucureşti
Poliţiştii din Vâlcea cercetează cauza morţii unei fetiţe în vârstă de zece ani, elevă la o şcoală din municipiul Râmnicu Vâlcea, care a murit, marţi, într-o ambulanţă, în timp ce era transferată de la Spitalul Judeţean Vâlcea către o unitate sanitară din Bucureşti. În paralel, la SJU Vâlcea a fost deschisă o anchetă administrativă, iar medicii aşteaptă rezultatul necropsiei.
Poliţiştii din Vâlcea cercetează cauza morţii unei fetiţe în vârstă de zece ani, elevă la o şcoală din municipiul Râmnicu Vâlcea, care a murit, marţi, într-o ambulanţă, în timp ce era transferată de la Spitalul Judeţean Vâlcea către o unitate sanitară din Bucureşti. În paralel, la SJU Vâlcea a fost deschisă o anchetă administrativă, iar medicii aşteaptă rezultatul necropsiei.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, fac cercetări pentru stabilirea cauzei decesului unei fetiţe care a murit săptămâna aceasta într-o ambulanţă, în timp ce era transportată la un spital din Bucureşti.
Surse apropiate anchetei au declarat că rudele fetiţei au depus plângere la poliţie şi cer verificarea cazului, în condiţiile în care copila a murit în cursul zilei de marţi, în timp ce era transferată de la Spitalul Judeţean Vâlcea cu o ambulanţă către o unitate sanitară din Bucureşti.
Apropiaţii familiei spun că în zilele dinaintea decesului, fetiţa, elevă în clasa a patra la o şcoală din Râmnicu Vâlcea, a ajuns de două ori la spital, acuzând puternice dureri de cap. Prima dată copila a fost dusă la spital la sfârşitul săptămânii trecute când, după ce a primit un tratament, a fost trimisă acasă. Marţi, fetiţa, care a continuat să se simtă rău, a fost dusă din nou la spital unde, având în vedere starea sa gravă, medicii au decis să o trimită la o unitate sanitară din Bucureşti, dar ambulanţa care a preluat-o nu a ajuns prea departe, întrucât pe drum copila a intrat în stop cardio-respirator.
Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, medicul George Brânzan, a declarat pentru News.ro că la nivelul unităţii sanitare a fost deschisă o verificare administrativă în urma decesulul fetiţei. Reprezentanţii spitalului aşteaptă rezultatul necropsiei în uma cărei se va stabili cauza decesului.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰