Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Angajat al Electrica, MORT după ce s-a rănit în timp ce lucra la un panou. Încă o persoană a ajuns la spital

Un bărbat a murit şi altul a fost rănit, suferind arsuri, în timp ce lucrau împreună la un panou de transformare dintr-o hală aparţinând SC Electrica Muntenia Nord, din municipiul Ploieşti. Poliţia a deschis dosar penal pentru neluarea şi nerespectarea măsurilor de securitate în muncă.

de Redactia Observator

la 09.03.2017 , 15:50

Un bărbat a murit şi altul a fost rănit, suferind arsuri, în timp ce lucrau împreună la un panou de transformare dintr-o hală aparţinând SC Electrica Muntenia Nord, din municipiul Ploieşti. Poliţia a deschis dosar penal pentru neluarea şi nerespectarea măsurilor de securitate în muncă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, echipajele de intervenţie au fost solicitate, joi după amiază, pentru a acorda primul ajutor unor bărbaţi care au suferit arsuri în timp ce lucrau la un panou electric, în zona de nord a municipiului Ploieşti.  

Paramedicii au constatat că unul dintre bărbaţi, în vârstă de 58 de ani, este mort, fiind carbonizat, în timp ce al doilea, de 48 de ani, a suferit arsuri de gradul unu pe mâini şi pe faţă.

Articolul continuă după reclamă

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că cei doi bărbaţi sunt angajaţi ai Electrica Muntenia Nord şi se aflau în timpul programului de lucru, incidentul fiind încadrat ca accident de muncă.

Poliţia Prahova a deschis dosar de cercetare pentru săvârşirea a două infracţiuni, respectiv neluarea măsurilor pentru asigurarea sănătăţii şi securităţii în muncă şi nerespectarea acestor măsuri, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Raluca Brezeanu.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Reuşiţi să identificaţi postările online făcute cu Inteligenţa Artificială?
Observator » Ştiri sociale » Angajat al Electrica, MORT după ce s-a rănit în timp ce lucra la un panou. Încă o persoană a ajuns la spital