Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Aplicație utilă pentru bolnavii de cancer

Stresul prin care trec bolnavii de cancer poate fi măsurat acum în timp real. O aplicaţie mobilă dezvoltată de cercetătorii din Cluj-Napoca îi ajută pe pacienţi să afle cât de periculoasă este starea lor emoţională.

de Redactia Observator

la 14.01.2016 , 17:43

Stresul prin care trec bolnavii de cancer poate fi măsurat acum în timp real. O aplicaţie mobilă dezvoltată de cercetătorii din Cluj-Napoca îi ajută pe pacienţi să afle cât de periculoasă este starea lor emoţională. 

Cu o interfaţă foarte simplă, aplicaţia, unică în România, este gratuită şi pune bolnavii, dar şi familiile acestora, în legătură cu instituţiile care le pot acorda ajutor imediat.

Aplicaţia evaluează nivelul stresului generat de boala oncologică. De fiecare dată când simte nevoia, pacientul nu trebuie să facă altceva decât să răspundă la câteva întrebari.

Vezi și

În doar o jumătate de minut va şti cât de gravă este situaţia lui şi cât de repede trebuie să ia măsuri.

Specialistii clujeni spun că aplicaţia poate servi ca instrument de legătură între pacient si medic.

Scopul final este ca în traiectoria oncologică, această aplicaţie să fie folosită pentru un screening rapid la început şi să fie integrat efectiv în fişele medicale şi în practica oncologică.

Depresia si anxietatea sunt întâlnite la mai mult de jumătate dintre bolnavii de cancer. Dar impactul psihologic al bolii este prea puţin luat în calcul.

În momentul de faţă, bolnavii de cancer primesc, în instituţiile statului, prea puţin sprijin emoţional. La un număr de aproape 84.000 de pacienţi de cancer noi, în fiecare an. Iar aplicaţia va fi îmbunătăţită rapid. Nivelul de stres se poate monitoriza şi prin smartwatch-uri, adică pielea generează electricitate, în plus, şi atunci se poate integra cu alte dispozitive mobile.Încă din 2001, peste 1200 de pacienţi au ajutat la dezvoltarea acestei aplicaţii. În prezent, este gratuită şi disponibilă doar în sistemul Android.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Aplicație utilă pentru bolnavii de cancer