Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mesaje contradictorii pentru artiști, de la Ministerul Muncii

Plata şomajului tehnic încinge spiritele în administrațiile locale, după ce reprezentanţii guvernului una au spus şi alta au făcut. La începutul stării de urgenţă, reprezentanţii Ministerului Muncii au anunţat instituţiile de cultură din subordinea primăriilor că angajaţii lor au dreptul la şomaj tehnic subvenţionat. O lună mai târziu, s-au răzgândit. Primăriile care au încasat deja banii guvernamentali trebuie să îi dea înapoi. Iar celelalte nu au decât să bage mâna mai adânc în bugetul local pentru a suporta salariile şi contribuţiile miilor de artişti.

de Redactia Observator

la 24.05.2020 , 18:14

  • Răspunsuri contradictorii de la Ministerul Muncii
  • Artiștii au pierderi uriașe în ultimele luni

Sunt aproape două luni de când artiştii ansamblului folcloric Maria Tănase nu au mai urcat pe scenă. Spectacolele anulate de la intrarea în vigoare a stării de urgenţă le-au adus pierderi de aproape 40.000 de lei. Aflată în dificultate, instituţia a cerut Ministerului Muncii un punct de vedere: au sau nu dreptul artiştii angajaţi în structurile subordonate primăriei să primească șomaj tehnic subvenţionat? Răspunsul a venit negru pe alb:

Sofia Costescu, reprezentant Ansamblul Maria Tănase Apreciem că, în calitatea sa de angajator, Ansamblul folcloric Maria Tănase este eligibil pentru a apela la şomaj tehnic pentru salariaţi a cărui activitate a fost sistată pe perioada de urgenţă.

Contabilii instituţiei, dar şi cei de la Filarmonică, de la Opera Română sau de la Teatrul pentru Copii şi Tineret au urmat procedura legală şi au depus documentele la AJOFM ca să deconteze salariile plătite în timpul stării de urgenţă. Toate bune şi frumoase, până când, o lună mai tarziu.

Vezi și

Mihail Genoiu, primarul Craiovei Acelaşi minister, Ministerul Muncii, ne-a trimis de data aceasta o adresă în care spune că nu sunt eligibile instituţiile bugetare, deci instituţiile de cultură din subordinea autorităţilor publice locale. Practic sunt două adrese de la acelaşi minister care dau rezoluţii total diferite. Se bat cap în cap.

Pe acelaşi subiect

Mai mult, măsura nu a fost aceeaşi peste tot.

Mihail Genoiu, primarul Craiovei - Paradoxul în toată această problemă apare de la faptul că sunt localităţi, sunt oraşe care au primit aceşti bani.

Peste 700 de mii de lei trebuie plătiţi acum din bugetul oraşului pentru cei aproape 350 de angajaţi ai instituţiilor culturale craiovene. Am cerut şi noi lămuriri la minister.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Rezultatul interpelării a fost că statul cere banii guvernamentali înapoi din localităţile în care autorităţile locale au reuşit deja să deconteze salariile angajaţilor instituţiilor de cultură.

Reprezentanţii Ministerului Muncii au refuzat să răspundă la întrebarea de ce unele instituţii bugetare au primit bani iar altele nu. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri sociale » Mesaje contradictorii pentru artiști, de la Ministerul Muncii