Video Artur, un băiețel de 11 ani, s-a născut cu tetrapareză spastică. Micuțul își dorește o şansă la normalitate. Cum îl puteți ajuta
Pentru unii, preţul unei maşini de lux. Pentru alţii, preţul unei vieţi normale. Vă prezentăm acum o poveste de viaţă ca o lecţie despre puterea de a lupta, atunci când nimeni nu îţi dă vreo şansă. Vă invităm să faceţi cunoştinţă cu Artur. Un băieţel de 11 ani născut cu tetrapareză spastică şi pus pe picioare, la propriu, de un medic care nu renunţă în faţa niciunui diagnostic. Un copil pe care doar un pas îl mai desparte de şansa la normalitate: o operaţie de 60.000 de dolari care la noi în ţară nu este posibilă. Dar care, cu ajutorul oamenilor cu suflet mare, poate fi înfăptuită.
În calea către visele sale, lui Artur nimic nu îi poate pune piedici. Nici măcar trupul pe care o boală nemiloasă i-l ţine captiv încă de la naştere. Tetrapareză spastică. Un diagnostic crunt care îi condamnă pe bolnavi la o viaţă în scaunul cu rotile. O soartă pe care copilul şi-a găsit puterea să o învingă alături de îngerul său păzitor şi cel care i-a devenit al treilea părinte: medicul Florin Gherghina.
Avea 3 luni când a început tratamentul. Ghidat de mâinile de aur ale medicului, a învăţat să se ridice, să meargă, să ţină capul sus. Astăzi are 11 ani, 4 operaţii şi mii de ore de muncă în sala de recuperare. Cu eforturi supraomeneşti Artur şi medicul său au făcut progrese extraordinare.
Minunuile pe care le poate înfăptui Florin Gherghina în mica sală improvizată la facultatea de medicină din Craiova au însă limite. Fără tehnologie, fără aparatură, în ţara noastră doar atât se poate face aici. Peste ocean, însă, în America, se fac operaţii care le dau copiilor ca Artur şansa la o viaţă normală. Una în care chiar şi cel mai mare vis al copilul ce a aflat din prima zi ce înseamnă durerea, ar putea deveni realitate: să exploreze cosmosul şi să ajungă la NASA.
Reporter: Ce crezi că se va schimba, Artur, dacă tu reuşeşti să ajungi în America?
Artur: Totul. Toată viaţa mea. După operaţie, mami şi tati au zis că mergem la munte. Şi, pentru prima oară, voi escalada şi eu, voi merge pe un munte.
Vorbeşte cu ochii plini de speranţă despre visuri şi idealuri. Mai serios decât un om mare, puiul de om ne învaţă o lecţie despre tăria de a nu renunţa niciodată. Îşi cheamă familia aproape şi îi strâge tare la piept.
Artur: Ei, pentru mine, sunt ca o ancoră fizică şi emoţională.
Împreună, pot face orice, ne spune Artur. Când vorbesc, se completează reciproc. Când luptă, luptă unul pentru celălat. Iar când cred, cred toţi în acelaşi miracol.
Crina Ionescu, mama lui Artur: Am visat să am doi băieţi gemeni. Şi când domnul doctor ne-a spus că vor fi gemeni, pentru noi a fost…
Artur: Ca la loterie
Mama lui Artur: Biletul cel mare la loto, câştigat din prima
Reporter: Îţi doreşti ca fratele tău să ajungă în America?
Albert, fratele lui Artur: Da. Un mare da!
Octavian, tatăl lui Artur: Este un luptător. Faptul că este aici, este şi datorită lui. A muncit foarte mult. A trecut prin foarte multe Ar trebui să învăţăm de la el. Pentru că este un copil, nu este un adult. Că el a reuşit să lupte. Noi de ce nu am reuşi să luptăm la fel cum a făcut-o şi el?
60.000 de dolari îl despart pe Artur şi ai lui de cel mai mare vis. Dacă va ajunge să facă operaţia în State, copilul va putea lupta pentru recuperare, fără să mai fie încătuşat de dureri.
Mama lui Artur: I-am spus de la început cam ce ar urma dacă ar fi să ajungem în America
Artur: Vom ajunge!
Mama lui Artur: Vom ajunge, suntem încrezători
Puteți contribui la fondul de solidaritate al Campaniei "Vreau să ajut" donând prin SMS la numărul 8848, prin plată cu cardul, prin transfer bancar în conturile Fundației Mereu Aproape ori sunând la numerele fixe din rețeaua Telekom. Românii din străînătate pot ajută un copil bolnav donând online sau prin paypal.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰