Anunţ GROAZNIC al autorităţilor britanice: toţi cei cinci morţi în accidentul de miercuri SUNT ROMÂNI!
Autorităţile birtanice au anunţat că toţi cei cinci morţi în accidentul de miercuri, din Marea Britanie, sunt români!
Anunţ groaznic făcut joi de autorităţile britanice. Toţi cei cinci morţi în accidentul de miercuri, de pe o autostradă în apropiere de Stafford, sunt români. Şi bărbatul internat în spital cu răni grave este tot de naţionalitate română.
VEZI AICI GALERIE FOTO DE LA LOCUL CUMPLITULUI ACCIDENT
Un autoturism Nissan Micra a fost zdrobit de un tir scăpat de sub control şi cinci persoane aflate în autoturism, patru femeie care ocupau bancheta din spate, şi şoferul, au decedat pe loc. O a şasea, care ocupa scaunul din dreapta şoferului maşinii mici, e în spital. Iniţial s-a ştiut că doar două dintre victime sunt din România.
"Ofiţerii noştri au luat legătura cu familiile celor care au murit, care sunt toţi de naţionalitate română. Am notificat Ambasada României.", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei britanice, citat de presă.
- ATAC BRUTAL în Lugoj! Tânăr de 23 de ani, BĂTUT CU BESTIALITATE de trei romi, în plină stradă. I-au cărat...
- Primar din Timiş, VEDETĂ PORNO pe internet! O tânără a publicat pe Facebook IMAGINI INCENDIARE cu edilul din...
- SCENE HORROR în Teleorman! Tânără de 18 ani, ŢINUTĂ ÎN LANŢURI şi tunsă la chelie de propria familie....
- Şeful Poliţiei Locale din Tuzla a fost găsit SPÂNZURAT! Bărbatul avea 42 de ani
- Leul câştigă teren în faţa monedei europene. Euro e în recul în întreaga regiune
- FOTO Poliţia Capitalei caută un bărbat care a bătut un adolescent într-un autobuz, în Sectorul 2
Poliţiştii l-au arestat imediat pe şoferul tirului, un bărbat în vârstă de 60 de ani, originar din zona West Midlands, care a scăpat nevătămat în urma accidentului rutier.
O secţiune de aproape 18 kilometri din autostradă a fost închisă timp de mai bine de opt ore în urma accidentului rutier, iar autorităţile au început să permită trecerea maşinilor prin zonă în jurul orei locale 12.30 (14.30 ora României). Imaginile distribuite de presa britanică au surprins carosabilul acoperit de resturi, inclusiv o portieră a autovehiculului Nissan Micra.
Ministerul Afacerilor Externe a confirmat, de asemenea, că toţi cei şase pasageri din autoturismul Nissan Micra sunt români: "Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord are în atenție accidentul rutier produs în dimineața zilei de 24 mai 2017, pe autostrada M6 lângă localitatea Stoke-on-Trent.
Secția Consulară a Ambasadei României la Londra a efectuat demersuri atât telefonic, cât și în scris pe lângă autoritățile de poliție din Staffordshire, pentru obținerea unor informații suplimentare cu privire la identitatea tuturor victimelor de cetățenie română implicate în accident.
În seara zilei de 24 mai 2017, misiunea diplomatică română a primit confirmarea din partea autorităţilor de poliţie britanice cu privire la faptul că toţi cei şase pasageri ai autoturismului implicat în accident sunt cetăţeni români.
Aceștia se deplasau pe autostrada M6 într-un autoturism, care a fost acroşat de un camion. În urma impactului, cinci dintre cetăţenii români au decedat, iar a şasea persoană a fost transportată la o unitate medicală și se află în afara oricărui pericol.
Reprezentanţii misiunii diplomatice au luat legătura cu familiile cetăţenilor români implicaţi în accident, acordând asistenţă consulară privind procedurile specifice repatrierii trupurilor neînsufleţite și eliberarea certificatelor de deces.
Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord monitorizează situația, păstrează în permanență legătura cu autoritățile britanice și cu membrii de familie ai cetățenilor români, acordând asistență consulară specifică în astfel de cazuri."
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰