Drumul spre mare este o cursă cu obstacole! Pe Autostrada Soarelui sunt cratere pe zeci de kilometri
Mai sunt doar patru zile până la marele exod spre litoral, dar drumul spre distracţie trece prin gropi şi pericole. Autostrada Soarelui are zeci de kilometri de cratere, pe care drumarii au început să le acopere rudimentar: cu găleţi şi peturi tăiate cu foarfeca.
Mai sunt doar patru zile până la marele exod spre litoral, dar drumul spre distracţie trece prin gropi şi pericole. Autostrada Soarelui are zeci de kilometri de cratere, pe care drumarii au început să le acopere rudimentar: cu găleţi şi peturi tăiate cu foarfeca.
Reporterii Observator au cerut explicaţii de la Compania de Drumuri, care promite că A2 va intra în reparaţii capitale. Nu toată, ci doar o mică porţiune. Şi nu acum, ci abia la toamnă! Iar lucrările de zeci de milioane de euro vor dura până în 2021.
În România anului 2018, pe şoselele din România se lucrează cu găleţi vechi, din care muncitorii aruncă smoala. Şi folosesc un pet tăiat cu foarfeca, pentru un ultim retuş.
Este tehnica rudimentară pe care drumarii o folosesc de ani întregi, pentru a astupa gropile care s-au format pe 40 de kilometri de autostradă, între Bucureşti şi Constanţa. Pe prima bandă, dalele de beton turnate încă de pe vremea comunismului au început să cedeze. După câteva ploi, asfaltul proaspăt turnat dispare şi reapar craterele.
Din loc în loc, şoferii trebuie să încetinească, pentru ca angajatii de la drumuri au inceput sa asfalteze autostrada.
Pentru aceste lucrări, nu există nicio garanţie. Sunt reparaţii de ultim moment, făcute după ce Poliţia Rutieră i-a somat pe drumari să pregătească cel mai important drum spre litoral. Unul plin de capcane.
Din cauza aceloraşi gropi, pneurile uzate ale tirurilor se pot desprinde in mers. Şoferii nu-şi dau seama de la atâtea zdruncinături. Bucăţile de cauciuc ajung pe şosea şi provpacă adevărate pericole pentru ceilalti participanti la trafic.
Doar pe o bandă pe fiecare sens se poate circula în condiţii cât de cât normale. Cele mai multe fisuri în asfalt au apărut după ninsorile din februarie şi martie.
De atunci şi până acum, autorităţile n-au reuşit să repare mai nimic. Greu de crezut că vor face ceva în cele câteva zile, cât au mai rămas până la minivacanţa de 1 mai. Peste o sută de mii de turişti vor trece pe aici cu maşinile, estimează autorităţile. Anul trecut, pe Autostrada Soarelui au circulat între 17.000 şi 30 de mii de maşini, în fiecare zi.
Reprezentanţii Companiei de Drumuri anunţă că o lucrare amplă de asfaltare va începe abia în toamnă şi se va termina în 2021.
Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR: "Vom incepe lucrari de frezare a betonului si de asterne a trei straturi de asfalt. Aceste lucrari vor dura aproximativ 3 ani."
Trei ani pentru 40 de kilometri de asfalt. În tot acest timp, traficul va fi închis când pe un sens, când pe altul. Întreaga lucrare va costa 20 de milioane de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰