Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Avionul dispărut ieri deasupra Indoneziei a fost găsit

Echipajul unei alte aeronave a văzut epava într-o zonă muntoasă, greu accesibilă. Deocamdată nimeni nu poate şti dacă există supravieţuitori ai catastrofei

de Redactia Observator

la 17.08.2015 , 07:59

Echipajul unei alte aeronave a văzut epava într-o zonă muntoasă, greu accesibilă. Deocamdată nimeni nu poate şti dacă există supravieţuitori ai catastrofei

Echipele de salvare nu au putut ajunge deocamdată în locul unde se presupune că s-a prăbuşit avionul companiei indoneziene Trigana, din cauza terenului accidentat şi a vremii nefavorabile.

Controlorii traficului aerian au pierdut legătura cu pilotul chiar înaintea aterizării, după o cursă internă foarte scurtă, pe o ploaie torenţială însoţită de vânt puternic şi ceaţă. La bord se aflau 49 de pasageri, între care cinci copii, şi cinci membri ai echipajului. Ulterior, locuitorii unui sat din regiune au raportat poliţiei că au văzut un avion care zbura foarte jos şi în cele din urmă s-a prăbuşit.

Vezi și

Compania aeriană nu a dat publicităţii lista pasagerilor dar se crede că aceştia erau cu toţii cetăţeni indonezieni. Avionul, un ATR 42 de producţie europeană, a efectuat primul zbor acum 27 de ani. Trigana se află pe lista companiilor aeriene care nu pot opera în Uniunea Europeană, din cauza problemelor de siguranţă pe care le-a înregistrat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Avionul dispărut ieri deasupra Indoneziei a fost găsit