Bărbatul care a intrat cu maşina în terasa unui cazinou din Satu Mare scapă de arest! Asta chiar dacă în ianuarie a fugit de la locul unui accident provocat chiar de el
Bărbatul care a intrat cu maşina în terasa unui cazino din Satu Mare scapă de arest. A fost plasat sub control judiciar. Nu a fost considerat pericol public, deşi gestul lui a fost intenţionat. Iar asta o demonstrează şi imaginile de pe camerele de supraveghere făcute publice astăzi. În încercarea lui de răzbunare, tânărul de 33 de ani a distrus totul în cale, a rănit trei copii şi a fost la un pas să o spulbere pe una dintre angajatele localului. Vă avertizăm, urmează imagini care vă pot afecta emoţional.

În faţa camerelor nu spune nimic. Pare să fi vorbit mai mult în faţa anchetatorilor, pe care i-a convins să nu îl arunce în spatele gratiilor. Asta deşi mai are un dosar penal şi permisul suspendat încă din luna ianuarie, când s-ar fi urcat beat la volan, a lovit două persoane şi a fugit de la locul accidentului.
Iar acum a şocat un întreg oraş.
Şi asta pentru că era supărat. Avea şi motiv... Nu a fost lăsat să intre într-o sală de jocuri de noroc, aşa că a apăsat acceleraţia şi a urcat bolidul peste mese.
- Alunecările de teren din Vâlcea sunt de neoprit. Iar autorităţile nu ştiu nici la această oră cine va...
- Scandalul Boureanu scoate la suprafaţă o gravă problemă de ordine publică! Fostul deputat a fpcut şi el...
- Anchetă după prăbuşirea MiG-ului 21 Lancer la Nazarcea. Parchetul Militar a deschis dosar penal
A trecut razant pe lângă o chelnăriţă care tocmai servise la o masă, afară, pe terasa. Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghrea din interiorul localului se vede cum, panicată, femeia fuge din calea bolidului. Nu doar că a fost la un pas să o lovească în plin, dar pentru Florin nu a contat nici că, în apropiere, mai mulţi copii se jucau. O fetiţă este încă în stare de şoc după ce a fost trântită la pământ.
După ce a distrus terasa, Florin a fugit la părinţii lui, în satul Lipău.
Aici ar fi încercat să ascundă maşina în care a făcut ravagii. Poliţiştii au găsit-o însă şi au confiscat-o pentru continuarea anchetei.
Cu doar câteva ore înainte de scandal, bărbatul de 33 de ani şi-a încordat muşchii la sala de forţă, apoi s-a răcorit la ştrandul din oraş. Apropiaţi de-ai lui Florin spun despre el că este mereu pus pe scandal şi îi place să câştige bani uşor. Sume care să îi permită să ducă o viaţă la care unii doar visează.
Aceste imagini au fost filmate anul trecut, la New York, unde s-a distrat alături de câţiva amici. Iar în urmă cu doi ani, a intrat în evidenţa Poliţiei şi pentru afaceri ilegale în Anglia. Mai exact, ar fi clonat carduri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰