Nou val de ameninţări cu bombă: 13 avioane afectate, inclusiv în România
Un val de alerte cu bombă a dat peste cap traficul aerian european în această sătpămână. Cel puţin 13 avioane, printre care cursele de pe rutele Dublin - Roma, Helsinki - Roma și Milano - Varșovia, au fost vizate de amenințări. Probleme au fost şi pe aeroportul Otopeni.
Un avion al companiei Aer Lingus, care zbura de la Dublin spre Roma, a fost deviat către aeroportul Evreux-Fauville din Normandia, Franța. Aeronava, un Airbus A320, decolase din Irlanda la ora 6:25 și ar fi trebuit să ajungă în capitala Italiei în jurul orei 10:30.
În timp ce se afla deasupra regiunii Essonne, la sud de Paris, avionul și-a schimbat direcția și a făcut mai multe ture în aer. Ulterior, a fost îndreptat către baza aeriană din Normandia, unde a aterizat de urgență, escortat de un avion de vânătoare Rafale al aviației franceze.
Deocamdată, nu se știe de unde a pornit alerta. Cei 151 de pasageri și cei șase membri ai echipajului au fost evacuați, iar apoi echipele de genişti au început verificările la bordul aeronavei.
Alertă cu bombă și pe ruta Helsinki - Roma
Un alt avion, al companiei Finnair, care venea de la Helsinki, a fost vizat de o amenințare similară. Aeronava a ajuns în siguranță pe aeroportul Roma Fiumicino, în jurul orei 9:30, după ce avioane de vânătoare ale Forțelor Aeriene italiene au fost trimise pentru a o escorta.
La sol, polițiștii au început verificările de securitate, iar operațiunile de control erau încă în desfășurare. Potrivit informațiilor apărute în presa italiană, alerta ar fi fost transmisă anonim.
Avion Wizz Air, deviat la Viena după o amenințare cu bombă
Probleme au fost și pe ruta Milano - Varșovia. Un Airbus A321 al companiei Wizz Air, care decolase de pe aeroportul Malpensa la ora 7:00, a fost nevoit să aterizeze de urgență la Viena, în Austria, după ce echipajul a primit o amenințare cu bombă în timpul zborului.
Lista tuturor avioanelor vizate de alerte în această dimineață
Potrivit The Guardian, cel puţin 13 avioane, inclusiv o cursă aeriană din România, au fost vizate de alerte cu bombă.
- EI-DEH, Aer Lingus, zbor de la Dublin la Roma, deviat către Évreux, Franța
- FR6410, Ryanair, zbor de la Madrid la Sofia
- FR3606, Ryanair, zbor de la Copenhaga la Sofia
- FR1730, Ryanair, zbor de la Londra Stansted la Sofia, deviat către Plovdiv, Bulgaria
- LO235, LOT Polish Airlines, zbor de la Varșovia la Bruxelles
- W46387, Wizz Air, zbor de la Milano Malpensa la Varșovia-Okęcie, deviat către Viena, Austria
- AY1761, Finnair, zbor de la Helsinki la Roma Fiumicino
- AY1471, Finnair, zbor de la Helsinki la Viena
- Alte patru curse neidentificate spre Praga
- WMT3064, Wizzair, zbor de la Milano la Bucureşti
Val de alerte cu bombă în Europa
Cel puţin 8 avioane au fost vizate de alerte cu bombă la începutul săptămânii. Printre acestea s-au numărat cel puțin patru curse Ryanair, inclusiv un alt zbor pe ruta Dublin - Roma, dar și aeronave ale companiilor SAS, LOT și Wizz Air.
La Roma Fiumicino, două avioane Ryanair au fost verificate de echipele de specialitate, după o sesizare anonimă. Un avion LOT, care plecase de la Londra Heathrow și se îndrepta spre Varșovia, a fost deviat către aeroportul Varșovia - Modlin.
În Bulgaria, polițiștii de frontieră au verificat două avioane care urmau să aterizeze la Sofia. Amenințările fuseseră trimise prin e-mail către Ministerul de Interne. Cu o zi înainte, un avion Wizz Air care plecase de pe Luton spre Sofia a fost nevoit să aterizeze de urgență la Budapesta, fiind escortat de două avioane de vânătoare ungare.
Deşi nicio ţară nu a atribuit vina pentru aceste ameninţări, ele survin într-un moment în care oficialii europeni au acuzat atât Rusia, cât şi Iranul pentru ceea ce descriu drept „atacuri hibride” şi acte de sabotaj. Atât Moscova, cât şi Teheranul neagă orice astfel de campanie.
În această săptămână, hackeri neidentificaţi au oprit funcţionarea frigiderelor din supermarketurile din mai multe ţări europene. Unii experţi au afirmat că ameninţările false cu bombă ar putea face parte dintr-un model similar de acţiuni de perturbare cu costuri reduse şi uşor de negat.
