Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bărbatul care s-a vaccinat a treia oară cu Pfizer spune că efectele secundare deja se simt. ”Mă supăra un pic genunchiul, mi-a revenit un pic vederea”

La câteva zile după ce compania Pfizer a anunţat că ar putea fi necesară o a treia doză de vaccin, un român a furat startul. Bărbatul a fost injectat, din nou, după ce s-a prezentat la un centru de vaccinare din Dorohoi şi a declarat pe propria răspundere că nu a mai fost imunizat. Este anchetă acum în acest caz.

de Redactia Observator

la 18.05.2021 , 20:34

Gabriel Grădinaru: ”Te întreabă toate dacă eşti la primul vaccin şi le-am zis ca sunt la primul. Deja le aveam făcute, două. Am reuşit să o fac şi pe a treia, nu ştiu cum”.

Faceţi cunoştinţă cu Gabriel Grădinaru. Primul român care a primit a treia doză a serului de la Pfizer. La trei zile de la vaccinare, bărbatul spune că efectele deja se simt.

Gabriel Grădinaru: ”Mă simt mult mai bine. M-a ajutat la multe. Mă supăra un pic genunchiul, mi-a revenit un pic vederea, pentru că din cauza stresului se adună”.

Vezi și

Anchetă la centrul din Dorohoi, unde Gabriel Grădinaru a primit a treia doză de vaccin Pfizer

Pe acelaşi subiect

Bărbatul în vârstă de 49 de ani a reuşit să păcălească vigilenţa medicilor din Dorohoi, unde, în weekend, a avut loc un maraton de vaccinare. 

Imediat după ce a primit a treia doză, cadrele medicale şi-au data seama de eroare.

Gabriel Grădinaru: ”Ştiţi cum e? Dacă faci două injecţii într-o parte, te simţi că mergi într-o cârjă. Primele două le-am făcut pe dreapta şi, după aia, a treia am făcut-o pe stânga”.

Acum autorităţile îşi fac griji pentru el. Primarul a trimis asistenţii comunitari să verifice cum se simte.

Liliana Agape, asistent medical comunitar: ”Majoritatea persoanelor pe care le vizitez pe teren sunt informate și despre vaccin. Sunt persoane care vor să facă, care nu vor să facă”.

Costel Agheorghiţoaei, primar Broscăuţi: ”Important e că nu a pățit nimic. Să dea Dumnezeu să treacă peste această pasă proastă”.

Ce riscă bărbatul vaccinat cu trei doze de ser Pfizer

Irina Alecu, medic epidemiolog: ”Există ricul de a face o formă uşoară de boală. Dureri muculare, o migren, o febrilitate, un frison”.

Atât DSP Botoşani, cât şi poliţiştii au deschis anchete.

Monica Adăscăliei, director DSP Botoșani: ”S-au luat declaraţii la toţi cei care au fost în tura de duminică. O să vedem în urma anchetei cine se face vinovat”

Delia Nenișcu, purtător de cuv IPJ Botoșani: ”A fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi pentru lurea măsurilor care se vor impune”.

A treia doză de vaccin Pfizer, la 6-12 luni după rapel

Întâmplare a ajuns şi în atenţia coodonatorului campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gherorghiţă, care a anunţat cine şi în ce condiţii ar putea benficia de o a treia doză de vaccin.

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare: ”Evaluarile din studii propun intre 6 si 12 luni cea de-a treia doza. Cu siguranta vorbim de pers varstincie, de anumite afectiuni care au o probabilitate mai mică să dezolte un răspuns imun prtector după prima schema de vaccinare”.

Recordul de doze administrate a fost stabilit în urmă cu o săptămână de o italiancă de 23 de ani vaccinată din greşeală cu 4 doze de Pfizer. Deocamdată, accidentul nefericit pare să aibă un singur efect: deshidratarea. Tânăra a ajuns să bea 7 litri de apă pe zi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Bărbatul care s-a vaccinat a treia oară cu Pfizer spune că efectele secundare deja se simt. ”Mă supăra un pic genunchiul, mi-a revenit un pic vederea”