Bătaie transmisă live între clanurile Murui și Sandu, din Murgeni: "Dacă nu venea Poliţia eram morţi"
Oraşul vasluian Murgeni a fost din nou sub asediu. Membrii clanurilor rivale Murui și Sandu s-au luptat din nou. Zeci de oameni înarmaţi cu pietre şi bâte au tabărât peste clanul rival. Liniştea a fost restabilită abia după ce zeci de mascaţi, poliţişti şi jandarmi au intervenit. Conflictul dintre cele două clanuri de romi mocneşte de la începutul lunii iunie.
- Conflictul a fost filmat și transmis pe Facebook
- A fost nevoie de intervenția mascaților pentru a calma spiritele
Bătaia a fost transmisă live pe Facebook. Iar cei care au filmat erau nemulţumiţi că membrii clanurilor se bat chiar sub ochii poliţiltilor.
Martorii povestesc că zeci de membrii ai clanului rival, care stau "în vale", înarmaţi cu pietre, bâte, topoare şi săbii au tăbărât peste clanul rival, care locuieşte "în deal". Ca o răzbunare, spun agresaţii, că, după bătaie din iunie, mulţi dintre ei ar fi depus mărturie împotriva celorlalţi.
"Stăteam de vorbă cu vecina mea aici şi dintr-o dată văd că vine un puhoi de acolo. Veneau cu gheoage, cu furci, cu topoare, cu ce mai aveau în mână. Am intrat în casă şi dintr-o dată mi-au spart geamurile de aici", povestește un bărbat.
"Dacă nu fugea în casă îl omora. Ăştia sunt 300 de oameni. Erau să omoare copiii, aveam câte 10 copii în case", susține o femeie.
"Au intrat peste mine în casă de ce sunt martor pentru Sandu Petru. Eu ţin cu dreptatea! Dacă nu venea Poliţia eram morţi", este de părere un alt bărbat.
Suplimentar, au fost dirijate în zonă echipaje de poliţie, luptători din cadrul Serviciului Pentru Acţiuni Speciale şi Jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vaslui care au restabilit ordinea şi liniştea publică.
Scandalului dintre cele doua clanuri a izbucnit prima dată în noaptea de 4 spre 5 iunie, când aproape 200 de persoane s-au bătut pe străzi, cu bâte şi săbii. Violenţele au izbucnit în urma unui conflict provocat de membrii clanului ce tocmai s-au întors din Franţa.
Un nou dosat penal a fost deschis.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰