Tot satul ar fi ştiut de crimele tatălui din Caraş Severin, care şi-a ucis doi bebeluşi, dar nimeni nu a vorbit
Un tată din Caraş-Severin şi-a ucis doi dintre copii, imediat după ce au fost aduşi pe lume. I-a îngropat sub o stâncă, la câteva sute de metri de casă.
Un tată din Caraş-Severin şi-a ucis doi dintre copii, imediat după ce au fost aduşi pe lume. I-a îngropat sub o stâncă, la câteva sute de metri de casă şi vreme de 15 ani a păstrat tăcerea. Oamenii dintr-un sat întreg i-ar fi fost complici. Ar fi ştiut, dar au tăcut.
De aici, criminaliştii au ridicat mai multe fragmente osoase. Aveau informaţia că s-ar afla trupul fetiţei ucise în 2015. În urma săpăturilor, au mai dat de un cadavru. Un secret care ar fi rămas îngropat un deceniu şi jumătate sub stânca de lângă casă. Tot satul ar fi ştiut că tatăl şi-a omorât copiii. Însă nimeni nu a suflat o vorbă. Până acum.
Mama celor doi copii a susţinut în faţa anchetatorilor că nu a ştiut ce s-a întâmplat cu ei. Femeia a născut şapte copii. Băieţul venit pe lume în 2002 într-un şopron şi fetiţa, 13 ani mai târziu, erau cei mai mici dintre fraţi.
Totul a ieşit la iveală după ce, unul dintre copiii mai mari i-a povestit vecinului său ce s-a întâmplat.
Mama celor doi bebeluşi ucişi dă vina pe socrii. Susţine că o presau să scape de copii pentru că nu are ce să le dea să mănânce.
Bărbatul a fost reţinut de poliţişti. La 15 ani de la prima crimă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰