Bisericuţa dintre ape din Bezid, reconstruită! Nu pentru a se sluji în ea, ci pentru turiști.
Bisericuţa din Bezid va fi reconstruită de autorităţi, nu pentru a se sluji în ea, ci pentru turiști.
A fost înghiţită de ape şi distrusă de furtuni, dar acum ar putea renaşte din propria cenuşă! Bisericuţa din Bezid va fi reconstruită de autorităţi, nu pentru a se sluji în ea, ci pentru turiști. Şi, speră iniţiatorii proiectului, noua construcţie va deveni una dintre principalele atracţii din Mureş.
Biserica din Bezid. Înainte, o fortăreaţă care atrăgea pivirile trecătorilor. Astăzi, însă, o simplă ruină. Numai că realitatea ar putea fi schimbată de autorităţi.
Csibi Atilla Zoltan, primar Sângeorgiu de Pădure: "A fost sub apă 25 de ani. Noi vrem să refacem o biserică, care nu va fi biserica romano catolică, va fi foarte asemănătoare de ce a fost, dar vrem să reprezinte comunitatea din Bezidu Nou."
Iar lucrările ar putea să înceapă în cel mai scurt timp, mai ales că nivelul lacului de acumulare de la Bezid a scăzut foarte mult.
În plus, noua construcţie va putea fi vizitată şi de turişti.
Însă autorităţile au nevoie de bani pentru a-şi duce proiectul la bun sfârşit. Pentru reconstruirea bisericuţei dintre ape e nevoie de 250 de mii de euro. Până acum, s-au strâns doar 10% din această sumă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰