Antena Meniu Search
x

Adolescentul din Neamţ care a murit fugind de tatăl său, a fost înmormântat

A fost victimă în războiul părinţilor. O spun procurorii care au deschis un dosar pentru omor. Băiatul a căzut de pe acoperişul casei în care tatăl băut a tras câteva focuri de armă. Există clar o vinovăţie, spun ei. De mâine, reîncep audierile.

Vezi și

A fost victimă în războiul părinţilor. O spun procurorii care au deschis un dosar pentru omor. Băiatul a căzut de pe acoperişul casei în care tatăl băut a tras câteva focuri de armă. Există clar o vinovăţie, spun ei. De mâine, reîncep audierile.

Pe Bogdan, colegii de liceu l-au aşteptat astăzi în faţa bisericii cu flori. Moartea lui a şocat comunitatea.

L-a ucis o ceartă între părinţi. Divorţaseră, dar locuiau sub acelaşi acoperiş. O vilă cu etaj şi mansardă, la marginea oraşului Târgu Neamţ. În noaptea morţii copilului, tatăl a comis mai multe gesturi violente, spun procurorii. Băut, şi-a strâns soţia de gât, a încercat să-şi lovească fiul care sărise să o apere, apoi i-a ameninţat pe amândoi cu pistolul cu bile. A tras chiar patru focuri în tavan şi în pereţi.

Băiatul a dublat furia tatălui după ce a sunat la 112. Adolescentul s-a închis într-un birou la mansardă, dar tatăl l-a urmărit cu pistolul în mână. Copilul a ieşit pe acoperiş de unde, cel mai probabil, a alunecat. Bogdan a căzut de la şapte metri înâlţime. Mama n-a putut să-l salveze.

Tatăl, Ciprian Mardar, este un cunoscut om de afaceri din oraş şi lider al unui partid politic. La primele audieri, părinţii au fost în stare de şoc.

Este vorba clar despre vinovăţie, susţine procurorul. Cel mai probabil, a tatălui, care a provocat tragedia. Bogdan era singurul fiu. Un adolescent cuminte şi bun la învăţătură. Prietenii i-au compus un cântec şi l-au distribuit pe Internet. De mâine, reîncep audierile în dosarul morţii lui.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri sociale » Adolescentul din Neamţ care a murit fugind de tatăl său, a fost înmormântat