Bolnavii cronici, în așteptare, cu tratare acasă. Spitalele sunt ocupate cu pacienţi infectaţi Covid-19
"Când daţi drumul la spital?" E întrebarea la care cei care ar trebui să răspundă ridică din umeri. Şi întrebarea care îi frământă pe bolnavii cronici, care nu pot să fie internaţi, pentru că spitalele unde obişnuiau ei să meargă, sunt ocupate acum cu pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.
- În satul Măceşu, din Gorj, oamenii sunt izolaţi.
- Cel mai apropiat spital e la peste 30 de kilometri.
În Gorj, spitalul Covid are doar 30 de bolnavi. Înainte de pandemie, putea trata de zece ori mai mulţi oameni, care acum suferă mai mult decât de obicei, acasă, în loc să meargă în altă parte, la zeci de kilometri distanţă.
Pentru că are probleme cu inima, tanti Eleonora îşi face treburile cu noaptea-n cap să nu o prindă canicula pe câmp. Pandemia şi spitalul închis au făcut-o să se trateze acasă.
Eleonora, localnică: Mi-am luat ce mi-a trebuit pentru tensiune.. Bărbatul meu, am vrut să-l duc la spital, Dar stă acasă.
Ca ea sunt mii de oameni care au diabet ori afecţiuni cardiace, pulmonare sau renale. Bolnavi care nu au mai avut acces la spitalul unde obişnuiau să meargă pentru că acesta s-a tranformat în suport pentru Covid-19.
În satul Măceşu, din Gorj, oamenii sunt izolaţi. Fără un dispensar, un medic ori un magazin. Cel mai apropiat spital e în Târgu Jiu, la peste 30 de kilometri.
Pentru că la spitalul din Târgu-Cărbuneşti, oamenii nu mai pot merge, au fost deschise două dispensare care trebuie să deservească 40 de mii de oameni.
Acum, în spitalul Covid din Târgu-Cărbuneşti, sunt internaţi 30 de pacienţi. Unitatea medicală ar putea trata de zece ori mai mulţi bolnavi.
Constantin Tîrziu, manager spital Târgu-Cărbuneşti: Eu, secţiile le-am pregătit să trecem pe non-Covid. Am împărţit pavilioane care să primească pacienţii cu Covid.
Spitalul din Târgu-Cărbuneşti are arondate 18 comune şi 2 oraşe. În jur de 80 de mii de oameni. Pentru toţi, spitalul se va redeschide doar dacă vor scădea cazurile de Covid 19.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰