Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Botez cu 250 de persoane la o Biserică Penticostală, oprit de poliție. Au fost date 146 de amenzi

Polițiștii din Timișoara au dat aproape 150 de amenzi în valoare cumulată de peste 35.000 de lei unor persoane care au participat la un botez în localitatea Ghiroda.

de Cornel Preda

la 26.07.2020 , 18:04

Botez cu 250 de persoane la o Biserică Penticostală, oprit de poliție. Au fost date 146 de amenzi Fotografie ilustrativă - Profimedia Images
  • Organizatorul evenimentului a fost amendat şi el cu 2.000 de lei
  • Botezul a fost organizat la Biserica Penticostală Poarta Cerului din Ghiroda

Potrivit poliţiştilor, duminică, pe strada Buşteni din comuna Ghiroda, aflată la marginea municipiului Timişoara, Biserica Penticostală Poarta Cerului a organizat un botez cu participarea unui număr de aproximativ 250 persoane.   

Poliţiştii din Timişoara, jandarmii de la Gruparea Mobilă Timişoara şi cei de la Inspectoratul Judeţean, precum şi poliţişti locali, au intervenit la locaţia desfăşurării procesiunii şi au legitimat în mare parte participanţii.  

Au fost aplicate un număr de 128 sancțiuni, în valoare de 35.250 lei. Totodată, organizatorul procesiunii, a fost sancționat cu o amendă de 2.000 de lei pentru nerespectarea condițiilor privind organizarea și desfășurarea de procesiuni în spaţii deschise.

Articolul continuă după reclamă

Şi Poliţia Locală Ghiroda a apliocat 18 sancţiuni, în total număarul acestora fiind de 146.  

În urma intervenției, procesiunea a fost încheiată, iar persoanele participante au părăsit locul întâlnirii. Pe durata desfășurării activităților nu au fost evenimente.

Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri sociale » Botez cu 250 de persoane la o Biserică Penticostală, oprit de poliție. Au fost date 146 de amenzi