BREAKING NEWS: Fostul şef ANAF, Sorin Blejnar, a fost reținut de procurorii DNA. Ce acuzaţii i se aduc (VIDEO)
Fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, a fost reținut de procurorii DNA. Acesta este acuzat de trafic de influență, în urma căruia ar fi primit alături de alți funcționari ai ANAF-ului, circa 3 milioane de euro.
Fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, a fost reținut de procurorii DNA. Acesta este acuzat de trafic de influență, în urma căruia ar fi primit alături de alți funcționari ai ANAF-ului, circa 3 milioane de euro.
Comunicatul DNA:
"Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 7 noiembrie 2016, a inculpatului
BLEJNAR SORIN, la data faptei de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) cu rang de secretar de stat, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influență,
În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului anul 2011, în contextul inițierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul A.N.A.F., inculpatul Blejnar Sorin, în calitatea mai sus menționată, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective.
Banii respectivi urmau să-i fie remiși inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unor subalterni, pentru ca acești să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obținute de firma omului de afaceri.
În aceste circumstanțe, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin și ceilalți funcționari implicați în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme controlate de aceștia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive.
În cauză, procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale.
Inculpatului Blejnar Sorin i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentat la data de 8 noiembrie 2016, Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile."
Audiat de dimineață
Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a fost audiat, luni dimineață, de procurorii DNA Ploieşti într-un dosar privind favorizarea unei firme din domeniul IT.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰