Bujorul românesc, specie protejată, vândut pe marginea străzii
Bujorul românesc, o specie protejată, care creşte doar în câteva rezervaţii, este vândut pe marginea străzii, în Tulcea. Oamenii culeg florile şi le oferă cu cinci lei buchetul, fără să ştie că riscă pentru asta o amendă de o mie de lei. Mai grav este că mulţi le distrug şi rădăcinile.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Bujorul românesc, o specie protejată, care creşte doar în câteva rezervaţii, este vândut pe marginea străzii, în Tulcea. Oamenii culeg florile şi le oferă cu cinci lei buchetul, fără să ştie că riscă pentru asta o amendă de o mie de lei. Mai grav este că mulţi le distrug şi rădăcinile, aşa că, în curând, câmpul înflorit ar putea fi istorie.
Rezervaţia naturală Babadag este unul dintre puţinele locuri din ţară în care creşte bujorul românesc.
Bujorul românesc, protejat de lege, vândut la preţuri derizorii în Tulcea
Floarea, pe care o întâlnim doar în România, nu ar trebui culeasă. O găsim însă la vânzare, pe marginea drumului.
Vulnerabil şi extrem de fragil, bujorul este înscris pe lista roşie a plantelor superioare din România şi este, aşadar, protejat de lege.
Sărăcia, dar şi lipsa de educaţie îi fac însă pe mulţi să ignore legea şi să vândă preţioasele flori la preţuri derizorii.
Sunt dispuşi chiar să smulgă bujorii cu tot cu bulbi, pentru cine ar vrea să-i planteze în grădină.
Amenda pentru ruperea florilor protejate, 1.000 de lei
Amenda pentru ruperea florilor protejate poate ajunge şi la 1.000 de lei.
Nu toţi localnicii vin în rezervaţie pentru a smulge bujorii. Cei mai mulţi se mulţumesc doar să le admire frumuseţea.
Întorşi din America, unde s-au stabilit în urmă cu două decenii, Jeni şi George Luca au profitat de ocazie pentru a se bucura de privelişte cât încă mai există flori.
Ei sunt că situaţia este extrem de diferită faţă de cea din Statele Unite unde plantele parcă par din plastic.
Bujorul românesc mai creşte în Parcul Natural Comana şi în Pădurea Troianu din Teleorman.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰