Antena Meniu Search
x

Curs valutar

La 85 de ani, bunica Lucreţia a aprins pentru prima dată lumina

La 85 de ani, bunica Lucreţia a ajuns singul locuitor al satului natal. Se obişnuise cu izolarea şi întunericul până când a fost descoperită de un grup de voluntari. Care i-au adus voia bună şi ceva nemaivăzut de femeie în cele opt decenii de viaţă. Curentul electric. 

de Redactia Observator

la 03.08.2020 , 17:09

  • Bătrâna are curent electric, dar ezită să îl folosească
  • A rămas singură în cătunul din Apuseni

"Când poate fac focul sau nu e gata mâncarea. Și o închid. Nu că nu sunt obişnuită, dar nu merită", spune, modestă, bunica Lucreția.

La 85 de ani, tanti Lucreţia a rămas singurul om din Ponor, un cătun pierdut în Munţii Apuseni. Se obişnuise să trăiască fără facilităţi până când un grup de voluntari a aflat de povestea ei şi a "adoptat-o". Oamenii au început să-i repare casa şi i-au mai adus şi un dar neaşteptat. Curentul electric prin intermediul panourilor fotovoltaice.

"Are lumină şi e chiar fericită şi mulţumită că i s-a făcut lumină.  Şi-a aprins lumina, după care a stins-o şi a zis că o ţine seara aprinsă doar până mănâncă, ca să nu o consume. Aşa grijulie cu curentul pe care îl primeşte să nu îl consume, să aibă tot timpul. Eu aşa am simţit-o", spune o voluntară.

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Femeia trăieşte de pe o zi pe alta dintr-un ajutor social de 140 de lei. După ce fiul şi soţul i-au murit, a rămas singură în casa veche. Voluntarii au reuşit să îi alunge din singurătate şi încearcă să îi ofere un trai cât mai liniştit, acum, la bătrâneţe.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?
Observator » Ştiri sociale » La 85 de ani, bunica Lucreţia a aprins pentru prima dată lumina