Când ai nevoie de procură pentru copii. Lista actelor necesare
Milioane de români aleg, în fiecare an, să-şi petreacă vacanţa de vară în străinătate, iar nu de puţine ori au existat cazuri în care o persoană să aibă nevoie de o procură pentru copii astfel încât să poată să scoată din ţară un copil sau mai mulţi.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Românii s-au obişnuit, în ultimii ani, să-şi petreacă vacanţa de vară în străinătate. Aleg cu preponderenţă destinaţii precum Bulgaria, Grecia sau Turcia, pentru că distanţa faţă de casă este mai mică, dar există şi români care şi-au dezvoltat gustul pentru Croaţia ori Albania sau care aleg destinaţii exotice precum Maldive, Republica Dominicană, Egipt, Dubai şi asa mai departe.
Nu de puţine ori au existat situaţii în care un minor sau mai mulţi minori s-au văzut nevoiţi să iasă din ţară însoţiţi doar de un singur părinte sau chiar de o terţă persoană, situaţie în care a intervenit necesitatea utilizării unei procure pentru copii.
Ce este procura pentru copii
În principiu, procura pentru copii este documentul necesar în momentul în care, la ieşirea din ţară, un copil minor este însoţit doar de un singur părinte sau chiar de o terţă persoană, cum ar fi cazul, de exemplu, al echipelor sportive de copii care merg în străinătate în cantonament sau pentru a participa la diferite competiţii.
Vorbim, practic, de o declaraţie dată de părintele sau părinţii care nu sunt prezenţi la ieşirea copilului minor din ţară, dar prin care părintele sau părinţii îşi dau acordul cu privire la călătoria respectivă.
Când şi de ce ai nevoie de procură pentru copii
Cum spuneam şi mai sus, procura pentru copii este utilizată în special în momentul în care un copil are de făcut o călătorie în străinătate şi nu poate fi însoţit decât de unul dintre părinţi sau de niciunul dintre aceştia.
Practic, procura pentru copii anulează absenţa unuia dintre părinţi sau a ambilor părinţi în momentul în care se pune problema ca copilul minor să părăsească ţara pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp.
De ce acte ai nevoie pentru procură
Deşi la prima vedere nu pare, în România ne-am obişnuit cu birocraţia stufoasă, astfel că este nevoie de prezentarea mai multor documente în momentul în care se doreşte obţinerea procurii pentru copii.
Vorbim aici despre actul de identitate al părintelui/părinților care își dă/dau acordul; copie după actul de identitate al persoanei împuternicite; certificatul de naștere al minorului, în original; pașaport/ cartea de identitate al minorului; cazierul judiciar al împuternicitului, etc.
Cât timp este valabilă procura pentru copii
În principiu, valabilitatea procurii pentru copii este stabilită în mod anticipat, respectiv putem să trecem în document şapte sau zece zile, de exemplu, dacă ştim că minorul nu va petrece în străinătate mai mult de o săptămână. Deci practic valabilitatea procurii ar urma să varieze de la cap la cap.
Totuşi, trebuie precizat că perioada de valabilitate a procurii nu poate fi nelimitată sau nedeterminată. Dacă părţile nu au prevăzut un termen, procura încetează în trei ani de la încheiere.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰