Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Când ar putea fi repus pe șine tramvaiul 5, care lega centrul Capitalei de Aeroportul Băneasa

Mai ţineţi minte tramvaiul 5 din Bucureşti? Dacă nu mai ştiţi care e traseul e de înţeles, nu mai circulă de aproape patru ani. Situaţia se va schimba în trei luni, promite Primăria Capitalei. Numai că în teren lucrurile stau diferit. Pentru ca linia să fie din nou funcţională trebuie schimbate şinele şi lămurită situaţia juridică a unei porţiuni. 

de Andreea Milea

la 06.05.2021 , 20:53

Tramvaiul 5 a rămas doar o amintire pentru bucureşteni. Până în 2017 era una dintre cele mai importante linii din Capitală, care lega centrul oraşului de Aeroportul Băneasa, pe o distanţă de peste 7 kilometri. 

Șinele tramvaiului 5, care au fost modernizate in 2012 cu 36 de milioane de lei, nu arată prea bine. Între timp, pentru că nu au mai fost folosite de mai bine de 10 ani, şinele s-au stricat şi au nevoie acum de o nouă reparaţie. O reparaţie pe care, culmea, o vor face cu ajutorul şinelor vechi.

Bucata de pe Bulevardul Aerogării care a fost modernizată nu a fost folosită deloc, pentru că terenul pe care tramvaiele trebuie să întoarcă este în litigiu şi până la o decizie definitivă a instanţei nu se pot monta şine. Iar pe segmentul nereparat, de la Podul Băneasa la Şoseaua Ştefan cel Mare, nu se poate circula. 

Vezi și

Adrian Criţ, director STB: De când nu a fost folosită linia? Nu pot să vă zic cu exactitate... cert este că are cel puţin 10 ani. Sunt zone în care tramvaiul practic ar avea probleme în a circula dat fiind faptul că infrastructura nu îi mai permite. 

Linia tramvaiului 5 s-a transformat într-o uriaşă parcare

Acum autorităţile locale promit că, în 3 luni, vor pune pe şine un tramvai cu două capete astfel încât terenul în litigiu să fie evitat. 

Stelian Bujduveanu, viceprimarul Capitalei: Trebuie o procedură de expropriere pentru o cauză de utilitate publică. Dacă bucla de la capăt se poate realiza fără să pătrundă pe terenul acela care este proprietatea cuiva, atunci nu e nevoie de această procedură. Aş spera ca până la finalul anului să rezolvăm problema. 

Până când situaţia juridică nu se va clarifica, municipalitatea spune că nu poate investi în zonă.

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Când ar putea fi repus pe șine tramvaiul 5, care lega centrul Capitalei de Aeroportul Băneasa