Capitala rămâne din nou fără apă caldă. Străzile care vor fi afectate pentru o săptămână
De astăzi 100 de puncte termice din Sectorul 2 şi 3 al Capitalei vor rămâne fără apă caldă. Anunţul a fost făcut de CMTEB care informează că sistarea apei va dura până în 18, respectiv 20 septembrie.
Măsura este necesară pentru începerea lucrărilor în șantierele Obiectivelor 1 și 4 din Programul Operational Infrastructura Mare (POIM).
Apa caldă nu va fi furnizată pentru 6 zile
Astfel, în perioada 13-18 septembrie 2023, se va sista furnizarea agentului termic pentru apă caldă, către aproximativ 100 de puncte termice din Sectorul 2. După oprirea și calibrarea debitelor pe celelalte magistrale, alimentarea unor puncte termice din sector se va face din CTE Grozăvești, acest lucru scurtând perioada anunțată mai sus. Conducta Magistralei 2 Sud a fost pusă în funcțiune în anul 1975.
Străzile afectate de lucrările de modernizare
Prin aceste șantiere se realizează lucrări de modernizare a conductelor ce asigură alimentarea cu agent termic a punctelor termice din Sectorul 2, pe tronsonul cuprins între CTE Sud și Bulevardul Energeticienilor, Șoselele Mihai Bravu, Ștefan cel Mare și Șoseaua Fundeni. De asemenea, pentru continuarea lucrărilor în zona Bulevardului Chișinău, într-un alt șantier - Obiectivul 1 din "Programul de Reabilitare a sistemului de termoficare al Municipiului București "(32 de kilometri) finanțat de Primăria Municipiului București, punctele termice din zona Iancului (între Mihai Bravu și Bulevardul Chișinău) vor rămâne oprite până în data de 20 septembrie 2023.
Pe toată perioada de execuție, până la finalizarea lucrărilor, alimentarea în această zonă a Sectorului 2 se va face alternativ din CTE SUD - Magistralele I și 3 și CTE Grozăvești – Magistrala Grivița. Termenele lucrărilor sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor și decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰