Care e cea mai sănătoasă pâine. Albă sau integrală, din secară sau grâu, cu maia sau fără?
Un român consumă, în medie, aproape 90 de kilograme de pâine pe an, astfel că am decis că este momentul să ne punem câteva întrebări importante despre acest produs de panificaţie.
De obicei, pâinea nu lipseşte din meniul unui român, mai ales că ea poate să asigure înlăturarea senzaţiei de foame pe termen mediu şi chiar lung. Asta nu înseamnă, însă, că ideea de a consuma pâine este încurajatoare.
Pentru cei care au probleme cu kilogramele în plus, consumul de pâine poate fi considerat chiar dăunător. De asemenea, ideea de a consuma pâine poate fi dăunătoare şi pentru cei care sunt alergici la gluten.
Care este cea mai sănătoasă pâine, potrivit specialiştilor
Când vine vorba despre cea mai sănătoasă pâine din comerţ, părerile specialiştilor sunt împărţite. Unii dintre ei pariază pe pâinea cu maia, în timp ce alţii mizează pe pâinea obţinută din 100% cereale integrale.
Despre pâinea cu maia se spune că gestionează nivelul zahărului din sânge, în timp ce despre pâinea obţinută din 100% cereale integrale se spune că, dacă boabele cerealelor rămân intacte, 100%, nu îşi pierd din vitaminele, mineralele şi fibrele pe care le conţin.
Cât de sănătoasă este pâinea integrală
Specialiştii consideră că pâinea integrală poate reprezenta o soluţie, mai ales dacă este consumată în cantităţi limitate. Pâinea integrală este considerată benefică pentru slăbit.
Pe de altă parte trebuie precizat că pâinea integrală ajută la menţinerea glicemiei şi a tensiunii arteriale în limite normale, în condiţiile în care potasiul şi antioxidanţii chiar pot să contribuie la scăderea tensiunii arteriale.
Pâine de secară sau grâu?
Şi aici, ca de obicei, părerile specialiştilor sunt împărţite. Până de curând, cei mai mulţi specialişti mizau pe pâinea integrală de grâu, aceasta fiind considerată una dintre cele mai sănătoase pâini din lume.
Totuşi, secara a câştigat teren în ultima perioadă şi s-a ajuns chiar într-acolo încât să se considere că pâinea de secară oferă anumite avantaje din punct de vedere nutriţional, faţă de pâinea de grâu.
Ce este maiaua şi ce beneficii are
Maiaua este agentul de fermentare și dospire care se folosește în aluaturile cu făină pentru produsele de panificatie, chiar si patiserie. Vorbim despre diferite tipuri de maia. Maiaua utilizata la cozonaci este mai dulce, în timp ce cea folosită pentru pâine este, de obicei, mai acrişoară.
Pâinea cu maia oferă numeroase beneficii pentru organismul uman. Dintre acestea reamintim că pâinea cu maia are un indice glicemic mic, nu creează intoleranţe sau alergii, nu balonează şi oferă o aromă autentică şi un gust unic.
Câtă pâine este sănătos să mănânci pe zi
În general, specialiştii recomandă un consum de maxim 400 de grame de pâine pe zi şi un eventual consum mediu de 250 de grame de pâine pe zi. Dar în stabilirea cantităţii de pâine pe care o putem mânca într-o zi trebuie luat în calcul şi ce mâncăm pe lângă aceasta.
Matematica vorbind, un bărbat trebuie să consume în jur de 2.000 de calorii pe zi, pentru a se menţine la greutatea avută, iar o femeie în jur de 1.500 de calorii pe zi. Dacă luăm în calcul faptul că 100 de grame de pâine conţin circa 250 de calorii, ajungem la concluzia că dacă un bărbat consumă 800 de grame de pâine pe zi, iar o femeie 600 de grame de pâine pe zi, acele persoane nu ar trebui să mai mănânce nimic altceva, într-o întreagă zi, dacă nu vor să ia kilograme în plus.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰