Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cazinoul din Constanţa este printre cele mai periclitate şapte monumente de patrimoniu din Europa

Cazinoul Constanţa este printre cele mai periclitate şapte situri din Europa, potrivit Europa Nostra, principala organizaţie de patrimoniu din Europa

de Redactia Observator

la 15.03.2018 , 15:08

Cazinoul din Constanţa este printre cele mai periclitate şapte monumente de patrimoniu din Europa

Cazinoul Constanţa este printre cele mai periclitate şapte situri din Europa, potrivit Europa Nostra, principala organizaţie de patrimoniu din Europa, şi a Institutului Băncii Europene de Investiţii, care au inclus în listă şi Bisericile post-bizantine din Moscopole şi Vithkuq, Albania; Centrul istoric din Viena, Austria; Monumentul Buzludja, Bulgaria; Mănăstirile şi schitul David Gareji, Georgia; Orfelinatul grec Prinkipo, Insula Prinţilor, Turcia, şi Fabrica de gheaţă Grimsby, Marea Britanie.

Potrivit unui comunicat al asociaţiei Arche, aceste situri din patrimoniul cultural european sunt în mare pericol, unele din cauza neglijenţei sau dezvoltării inadecvate, altele din cauza lipsei de expertize sau resurse.

Experţi din partea Europa Nostra şi Institutului Băncii Europene de Investiţii, alături de alţi parteneri şi de nominalizatori, vor vizita cele 7 situri selectate şi se vor întâlni cu decidenţii-cheie în următoarele luni. Echipele pluridisciplinare vor oferi recomandări tehnice, vor identifica posibile surse de finanţare şi vor mobiliza sprijin pentru salvarea acestor repere culturale. Până la finalul anului, specialiştii vor formula planuri fezabile de acţiuni pentru siturile listate.

Articolul continuă după reclamă

Această nouă listă a Celor mai periclitate 7 situri este anunţată în timpul Anului European al Patrimoniului Cultural, care sărbătoreşte patrimoniul cultural comun al Europei - la nivel european, naţional, regional şi local - şi doreşte să încurajeze cetăţenii Europei să descopere şi să interacţioneze cu patrimoniul cultural. Au fost publicate liste anterioare în 2013, 2014 şi 2016.

„Această nouă listă a Celor mai periclitate 7 cuprinde comori rare ale patrimoniului cultural european, în pericol de a fi pierdute. Comunităţile locale sunt profund angajate în păstrarea acestor importante exemple ale patrimoniului nostru comun, dar au nevoie de un sprijin european mai cuprinzător. Fac, aşadar, apel către părţile interesate, atât publice, cât şi private, de la nivel local, regional, naţional şi european, să îşi unească forţele pentru a asigura un viitor viabil pentru aceste situri", a afirmat Plácido Domingo, preşedintele Europa Nostra. 

Cele mai periclitate 7 situri în 2018 au fost selectate de conducerea Europa Nostra dintre cele 12 situri alese de o comisie de specialişti în istorie, arheologie, arhitectură, conservare, analiză de proiect şi finanţe. Nominalizările au fost propuse de organizaţii ale societăţii civile sau de către instituţii publice care fac parte din reţeaua Europa Nostra, ce include membrii şi organizaţii asociate de pretudindeni din Europa. 

Programul „Cele mai periclitate 7 situri” a fost lansat în ianuarie 2013 de către Europa Nostra, cu sprijinul Institutul Băncii Europene de Investiţii, în calitate de partener fondator. Acest program a fost inspirat de succesul unui proiect asemănător desfăşurat de Fondul Naţional pentru Conservare Istorică din SUA (US National Trust for Historical Preservation). „Cele mai periclitate 7 situri” nu este un program de finanţare. Scopul său este de a servi drept catalizator pentru acţiune şi pentru a promova puterea exemplului. Acesta beneficiază de sprijinul programului Uniunii Europene „Europa Creativă”, ca parte a programului Europa Nostra „Patrimoniul nostru - valorile noastre”.

Cazinoul,  monument istoric emblematic pentru oraşul Constanţa şi pentru România, a fost ridicat în timpul „febrei cazinourilor” care a cuprins Europa la începutul secolului al XX-lea, şi şi-a deschis porţile în 1910.

Daniel Renard, arhitectul româno-elveţian care a proiectat clădirea, a optat pentru un art nouveau opulent cu scopul de a ilustra modernizarea României sub domnia regelui Carol I.

Ansamblul este alcătuit din trei elemente construite: fundaţiile cu platoul pe care se află Cazinoul, clădirea Cazinoului în sine şi clădirea Acvariului, proiectată tot de Daniel Renard, dar la o dată ulterioară. Al patrulea element este promenada care separă Cazinoul de Acvariu şi leagă portul comercial de cel turistic, promenadă însoţită pe tot parcursul de o centură verde. Clădirea Cazinoului are trei niveluri. Interiorul spaţios şi bogat decorat face trimitere la o epocă plină de farmec. Acesta se compune dintr-un salon de intrare, săli destinate evenimentelor, spaţii tehnice şi este completat de terase deschise.

Principala ameninţare pentru Cazinou o reprezintă coroziunea şi ruginirea elementelor metalice structurale, în special cele descoperite, expuse intemperiilor. Elementele de lemn sunt, de asemenea, puternic afectate de umiditatea salină. În plus, mucegaiul, umezeala şi procesul de îngheţ-dezgheţ accelerează degradarea tuturor elementelor, de la tencuială la valoroase elemente decorative. Vânturile şi furtunile au distrus majoritatea ferestrelor faţadei dinspre mare, permiţând ploii, zăpezii, păsărilor şi animalelor să pătrundă înăuntru. Tot acest proces de degradare duce spre prăbuşirea acoperişului.

De-a lungul timpului clădirea a adăpostit, alternativ, funcţiuni comerciale şi funcţiuni publice (când edificiul s-a aflat în grija statului). În anii 2000 clădirea a fost abandonată, stare în care se găseşte şi astăzi ca urmare a incapacităţii administrative de a se găsi finanţare pentru a demara o operaţiune de salvare, restaurare şi revitalizare. Situaţia a fost prelungită de eşuarea încercărilor repetate de finalizare a procesului de licitaţie publică.

Clădirea a trecut de mai multe ori din administraţia municipiului Constanţa în administraţia altor instituţii, ultima dintre acestea fiind Compania Naţională de Investiţii din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Această stare de incertitudine adminstrativă a întârziat şi mai mult demararea unui proces adecvat de restaurare.

De-a lungul timpului, clădirea a trecut prin trei procese de restaurare, de o calitate discutabilă, care pun probleme suplimentare unei viitoare campanii de reactivare.

Includerea Cazinoului pe lista preliminară de 12 a programului "Cele mai periclitate 7 situri" în ianuarie, a stârnit un răspuns puternic în rândul comunităţii locale. De asemenea, a generat acţiunea Primăriei Municipiului Constanţa, care a lansat un sondaj online privind restaurarea monumentului, prin care doreşte să afle opinia cetăţenilor cu privire la cum ar trebui să se desfăşoare procesul şi ce funcţiuni îşi imaginează pentru clădirea istorică. Acesta este un punct important în campania iniţiată de Asociaţia ARCHÉ şi partenerii săi, prin care decidenţii locali şi naţionali fac primii paşi în stoparea degradării Cazinoului. În următoarea perioadă, un consorţiu alcătuit din Primăria Constanţa şi Asociaţia ARCHÉ va pune în mişcare procedurile necesare pentru lucrările de primă urgenţă. 

Sursă: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Cazinoul din Constanţa este printre cele mai periclitate şapte monumente de patrimoniu din Europa