Ce meserii preferă liceenii din România. Aproape niciunul nu se imaginează la birou
Liceenii din România ştiu precis cum le-ar plăcea să le arate viitorul! Şi nu se văd deloc în birouri. Vor să devină piloţi de drone, ghizi turistici în Spaţiu sau chiar mineri spaţiali. Nu sunt singurele opţiuni care ne aduc aminte din filmele SF.
Liceenii din România ştiu precis cum le-ar plăcea să le arate viitorul! Şi nu se văd deloc în birouri. Vor să devină piloţi de drone, ghizi turistici în Spaţiu sau chiar mineri spaţiali. Nu sunt singurele opţiuni care ne aduc aminte din filmele SF.
Doi din trei elevi cred că, în România, meseriile viitorului vin din robotică, imprimare 3D şi calculatoare. Un sfert dintre cei chestionaţi au spus că se gândesc să fie programatori de roboți. 14 procente iau în calcul o meserie ca. ghid turistic spațial, iar 13% s-ar face arhitect de spații virtuale sau dezvoltator de avatare.
Elevii sunt atraşi şi de marketingul digital, în proporţie de 17%. Totuşi, IT-ul și medicina continuă să fie cele mai atractive meserii pentru elevi. La polul opus, sunt meseriile de avocat, jurist sau procuror. Nici locurile de muncă în poliţie sau armată nu mai sunt atractive pentru tinerii români. Iar când vine vorba de o carieră în educaţie, doar 3% spun că se gândesc să devină dascăli.
Acelaşi sondaj scoate la iveală şi faptul că pentru liceeni visul pensionării de la primul loc de muncă a dispărut aproape în totalitate. Cei mai multi dintre elevi au apreciat că vor face până la 5 schimbări în decursul carierei. Mai bine de un sfert dintre cei chestionaţi au spus că au de gând să fie. foarte flexibili profesional. Se gândesc să-şi schimbe meseriile şi mai des.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰