Antena Meniu Search
x

Cinci profesori de la Facultatea de Medicină Craiova, urmăriți penal sub control judiciar pentru luare de mită

Cinci profesori de la Facultatea de Medicină și Facultatea de Moașe și Asistență Socială din Craiova au fost puși sub urmărire penală de procurorii Parchetului General, sub acuzația că au cerut mită de la studenți pentru a-i ajuta să promoveze examenele.

Cinci profesori de la Facultatea de Medicină și Facultatea de Moașe și Asistență Socială din Craiova au fost puși sub urmărire penală de procurorii Parchetului General, sub acuzația că au cerut mită de la studenți pentru a-i ajuta să promoveze examenele. 

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, este vorba de Lucica Roșu, Cristina Petrică, Dănuț Firu și Daniela Denisa Cernea, acuzați de luare de mită și Bogdan Cotoi, cercetat pentru complicitate la luarea de mită și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

În cazul celor cinci profesori, procurorii au dispus măsura controlului judiciar, pe toată durata măsurii fiindu-le interzisă exercitarea profesiei de cadru didactic.

În același dosar, Raluca Eugenia Iovan (secretară) este cercetată pentru trafic de influență și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Parchetul mai transmite că, în urma perchezițiilor efectuate luni, au fost identificate și indisponibilizate sume în lei și valută (55.423 lei, 13.760 euro), precum și sume în diferite alte valute, fiind ridicate înscrisuri și bijuterii din aur (peste 500 de piese).

Totodată, în cauză au fost audiate, până în prezent, 75 de persoane.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri sociale » Cinci profesori de la Facultatea de Medicină Craiova, urmăriți penal sub control judiciar pentru luare de mită