Observator » Ştiri sociale » COLECTIV. Cioloș: Medicii care au lucrat suplimentar trebuie recompensaţi

COLECTIV. Cioloș: Medicii care au lucrat suplimentar trebuie recompensaţi

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 21.11.2015, 18:30 | Modificat la 21.11.2015, 18:32

Premierul Dacian Cioloş a anunţat, sâmbătă, că Ministerul Sănătăţii va elabora un act normativ care va permite plata orelor suplimentare pentru personalul medical care a acordat îngrijiri victimelor de la clubul Colectiv

Premierul Dacian Cioloş a anunţat, sâmbătă, că Ministerul Sănătăţii va elabora un act normativ care va permite plata orelor suplimentare pentru personalul medical care a acordat îngrijiri victimelor de la clubul Colectiv.

"Ministerul Sănătăţii urmează să vină cu un act normativ pentru a putea plăti orele suplimentare medicilor care în acea perioadă foarte intensă nu au mai calculat timpul pe care l-au petrecut în spitale şi mi se pare normal să-i recompensăm aşa cum se cuvine şi cum prevede legea", a spus Cioloş, la finalul unei şedinţe informale cu membrii Guvernului.

Totodată, el a spus că printr-un alt act normativ se va asigura baza legală care va permite acoperirea cheltuielilor de deplasare la spitale din UE sau din afara UE a victimelor şi aparţinătorilor acestora care solicită un astfel de ajutor financiar.

Articolul continuă după reclamă

Dacian Cioloş i-a mai cerut ministrului de resort să monitorizeze situaţia pacienţilor care au suferit în urma accidentului de la clubul Colectiv şi să-l informeze periodic.