Citricele aduse din Turcia pot ascunde substanţe EXTREM DE PERICULOASE pentru sănătate. Pot provoca de la indigestii, până la cancer
Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au descoperit substanţe interzise şi periculoase în peste o sută de kilograme de fructe, vândute în Capitală.
Atenţie la citricele pe care le cumpăraţi din supermarket! Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au descoperit substanţe interzise şi periculoase în peste o sută de kilograme de fructe, vândute în Capitală. Sunt citrice aduse din Turcia, care pot provoca de la indigestii până la cancer, spun medicii.
E233 sau Thiabendazol-Imazalil este conservant de suprafaţa folosit pentru fructe.
Grapefruit, portocală şi pomelo sunt trei dintre fructele pe care copiii le mănâncă aproape zilnic în sezonul rece, dar care ar putea să le pună în pericol sănătatea.
Substanţele Tiabendazol şi imazalil, cele cu care ar fi stropite citricele, sunt interzise de legislaţia europeană în agricultură, unde erau folosite pentru combaterea bolilor unor plante.
Medicii atenţionează că fructele cu coajă trebuie spălate foarte bine, chiar dacă se consumă numai miezul.
În caz contrar, efectele pot fi foarte grave.
Ruxandra Constantina, medic: "Provoacă de la de la simple alergii, intoleranţe, până la afecţiuni grave, care se produc prin efect cumulativ, respectiv insuficienţe hepatice, renale şi chiar boala canceroasă."
Inspectorii OPC urmează să trimită probele la Autoritatea Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, ca să stabilească dacă vor retrage sau nu produsele de pe piaţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰