Observator » Ştiri sociale » Cod Galben de caniculă și disconfort termic în 12 județe!

Cod Galben de caniculă și disconfort termic în 12 județe!

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 28.08.2015, 12:51 | Modificat la 28.08.2015, 12:53

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod Galben caniculă și disconfort termic valabilă, sâmbătă și duminică, în 12 județe

 Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod Galben caniculă și disconfort termic valabilă, sâmbătă și duminică, în 12 județe.

Potrivit meteorologilor, în Crișana, Banat, local în Oltenia, precum și în centrul și sudul Moldovei, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35...36 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Județele afectate de atenționarea ANM sunt Iași, Vaslui, Galați, Bacău, Vrancea, Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Mehedinți și Dolj.

Articolul continuă după reclamă

ANM precizează că disconfort termic ridicat și temperaturi maxime în jurul valorii de 35 de grade vor fi pe arii restrânse și în celelalte regiuni, iar valul de căldură va persista până la mijlocul săptămânii viitoare.