Colectiv: Persoanele decedate sâmbătă şi duminică aveau insuficienţă organo sistemică
Cele 12 persoane care au murit sâmbătă şi duminică în urma tragediei din Colectiv aveau insuficienţă organo sistemică, fiindu-le afectate organele, dar şi sistemul respirator, cardiac şi renal, spre deosebire de primele 26 de victime, care aveau intoxicaţie cu monoxid de carbon, potrivit legiştilor

"Persoanele decedat eîn ultimele zile aveau insuficienţă organo sistemică. Au cedat atât plămânii, rinichii, inima, ficatul, dar şi sistemul respirator, cardiac, renal", a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, dr. Abdo Salem, şeful Departamentului de Medicină Legală Clinică din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală (INML).
Până duminică, legiştii au făcut autopsiile în cazul tututor celor 44 de persoane care au murit în urma incendiului din Clubul Colectiv, incusiv pentru cele două persoane decedate în Olanda, unde fuseseră transportate la spitale.
"Până astăzi, inclusiv, au fost autopsiate la INML un număr de 44 de persoane decedate în evenimentul tragic de la clubul Colectiv, dintre care 26 decedate la faţa locului. Au fost aduse sâmbătă inclusiv cele două persoane transportate în Olanda", a mai spus medicul.
CITEŞTE ŞI Bilanţul tragediei din clubul Colectiv a crescut la 45 de morţi
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰