Copiii talentați, impozitați precum adulții. Nicole Cherry lasă câteva mii de euro pe an la ANAF
Copiii talentaţi pe care îi vedeţi în filme, la concerte sau pe internet sau cei care îşi încep cariera devreme plătesc aceleaşi contribuţii ca un adult.
Statul nu ţine cont de vârstă când colectează taxe. Copiii talentaţi pe care îi vedeţi în filme, la concerte sau pe internet sau cei care îşi încep cariera devreme plătesc aceleaşi contribuţii ca un adult. De veniturile lor - ca şi de relaţia cu autorităţile statului - se ocupă, până la o vârstă, părinţii. Care însă nu au drepturi asupra câştigurilor celor mici.
Se împlinesc cinci ani de când Nicole Cherry face bani mai ceva ca un om mare. Când s-a lansat, abia îşi făcuse buletin, iar cariera ei a mers doar în direcţia succesului.
Orice concert sau apariţie publică vine la pachet cu responsabilităţi juridice şi fiscale, de care se ocupă tatăl. În fiecare an, lasă la stat pentru munca fiicei sale mii de euro.
Tudor are 13 ani şi interpretează rolul mezinului din familia Caragea, în serialul Fructul Oprit.
Legea prevede ca până la vârsta de 14 ani, minorii să fie reprezentaţi de părinţi la încheierea formelor de muncă. La 15 ani au încă nevoie de acordul reprezentanţilor legali ca să muncească, iar de la 16 în sus se consideră că sunt în deplină capacitate de muncă.
Indiferent de vârsta contribuabilului, toate veniturile se impozitează astfel că şi cei mari şi cei mici pun umărul în aceeaşi măsură la venitul statului. Părinţii sunt cei responsabili ca toate taxele să fie plătite, cel puţin până când cetăţeanul împlineşte 16 ani.
Adrian Benţa - analist fiscal: "Nu există o categorie de impozit doar pentru copiii minori. În cazul particular al minorilor avem o reducere la contribuţia pentru sănătate şi nimic reglementat la contribuţia pentru pensii."
Prin lege, minorii au drept deplin asupra veniturilor realizate din munca lor iar părintele sau tutorele legal nu poate să utilizeze de banii copilului în scop personal.
Adrian Cuculis - avocat: "O asemenea faptă a părinţilor de a-şi însuşi banii copiilor poate fi raportată avocatului copilului şi pot fi chiar sesizate organele de urmărire penală."
Anual, sute de copii plătesc bani la stat pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, contracte de colaborare, prestări servicii sau drepturi salariale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰