Copil găsit mort lângă sondă
Inima unor părinţi din Prahova este sfâşiată de durere. Băiatul lor, de 9 ani, a fost găsit fără suflare lângă o sondă de petrol. Moartea lui rămâne deocamdată un mister, dar oamenii sunt convinşi că s-a intoxicat cu gazul emanat prin conducta fisurată.
Mirosul este dealtfel extrem de puternic în zonă, spun localnicii. După tragedie, reprezentanţii companiei au îngrădit sonda cu o bandă. Tatăl abia îşi stăpâneşte lacrimile. Marian era cel mai mic dintre cei patru copii ai lui.
Ieri, după ore, băiatul, elev în clasa a doua, a plecat de la şcoală. Pe drum, s-a întâlnit cu mama lui care i-a dat o pungă şi i-a spus să meargă direct acasă.
Mai târziu, femeia şi-a sunat soţul, dar a aflat că cel mic nu a mai ajuns. Disperaţi, părinţii şi vecinii au început să-l caute peste tot. La 8 seara, au anunţat şi poliţia.
Din păcate, cele mai întunecate presimţiri s-au adeverit. La miezul nopţii, copilul a fost găsit fără suflare lângă o sondă de petrol, la câteva sute de metri de casă.
- Eclipsă de Lună pe 14 martie 2025. Ce se va vedea pe cer
- Evenimente în Bucureşti, joi 13 martie. Ce nu trebuie să ratezi
- 13 martie, Sfânta Cuvioasă Ipomoni. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- 13 martie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- Sănătatea trece prin farfurie: Cum să identifici alimentele sigure te învață experții Senatului Științific...
Conducta, aflată în apropierea locuinţelor, nu este îngrădită iar lângă ea se află o groapă plină cu petrol. Copiii se joacă adesea acolo, fără să realizeze că moartea îi pândeşte în aer. Azi-dimineaţă, mirosul înţepător se simţea în toată zona.
Copilul nu are urme de violenţă şi, cel mai probabil, a murit intoxicat. Necropsia va stabili însă cauza morţii.
Îndureraţi, părinţii se pregătesc acum de înmormântare. Oamenii au lăsat în locul unde şi-au pierdut copilul jucăria lui preferată. Compania care deţine sonda nu le-a oferit până în acest moment nicio explicaţie.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰