Cristi Borcea a publicat prima carte de când se află la închisoare
Greii din fotbal şi-au găsit inspiraţia după gratii. În câteva luni au scris cât într-o viaţă, ca să-şi mai reducă puţin din pedeapsă. Doar că lucrările ştiinţifice sunt pline de poze şi texte din ziare

„Cum se spune în limbaj de cartier - băiat de asfalt". Aşa se autodefineşte Cristi Borcea în lucrarea scrisă după gratii. Lupta s-a dat cu literele şi cel puţin la prima vedere Borcea a ieşit învingător.
Borcea povesteşte despre perioada în care a vândut butelii, dar şi de cea în care a cărat mărfă din Turcia. Nimic, însă, de Bacalaureatul luat la 26 de ani.
Şi ceilalţi grei din fotbal şi-au găsit inspiraţia după gratii. Gică Popescu a scris patru cărţi despre fotbal. Dinel Staicu, condamnat pentru evaziune fiscală, a publicat şapte lucrări despre economie. Consiliul Superior al Magistraturii are, însă, în plan un proiect de lege prin care deţinuţii nu vor mai putea fi eliberaţi dacă plagiază.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰