Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cristian Cioacă nu va mai fi poliţist niciodată

Verdictul judecătorilor îl lasă fără dreptul de-a mai purta uniforma de poliţist. Primele trei săptămâni din cei peste 15 ani de închisoare va sta în carantină.

de Redactia Observator

la 19.06.2014 , 20:16

 Verdictul judecătorilor îl lasă fără dreptul de-a mai purta uniforma de poliţist. Primele trei săptămâni din cei peste 15 ani de închisoare va sta în carantină.

“Mi-e ruşine că trăiesc în România! Atât!” Au fost primele lui cuvinte după aflarea verdictului. Şi a mai spus ceva. Chiar înainte să se urce în maşina cu care a fost dus la Penitenciarul Colibaşi, acolo unde are de ispăşit o pedeapsă de 15 ani şi 8 luni de închisoare: "Nu se termină aici!"

Cristian Cioacă mai are încă pârghii pentru a ataca decizia magistraţilor. El va putea munci sub strictă supraveghere. Va avea dreptul doar la două vizite pe lună şi un singur pachet.

Vezi și

Cioacă are dreptul să ceară eliberarea condiţionată după ce va ispăşi două treimi din pedeapsă. Fiecare zi de muncă în spatele gratiilor va fi în avantajul său. Se pune şi problema celor 380.000 de euro pe care-i are de dat. 250 de mii pentru familia Elodiei, 130 de mii pentru copilul său.

Sunt şanse mari ca banii să nu fie recuperaţi niciodată. Potrivit ultimei declaraţii de avere, Cioacă e proprietar doar pe jumătate din garsoniera în care Elodia avea un cabinet de avocatură. Cioacă şi-a pierdut şi serviciul.

Chiar dacă judecătorii au decis că fostul poliţist e vinovat, telenovela Elodia pare fără sfârşit. Războiul se va da acum pe custodia copilului, aflat în plasament la sora lui Cristian Cioacă. Mama Elodiei se gândeşte să lupte în instanţă pentru nepot.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri sociale » Cristian Cioacă nu va mai fi poliţist niciodată