Cristian David a fost reţinut. Fostul ministru al Internelor, acuzat că a luat mită 500.000 de euro
Fostul ministru al Internelor Cristian David a fost reţinut miercuri, de procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 500.000 de euro pentru a interveni, în 2007, la prefectul de atunci al judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu, în cazul unui teren de 15 hectare
Fostul ministru al Internelor Cristian David a fost reţinut miercuri, de procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 500.000 de euro pentru a interveni, în 2007, la prefectul de atunci al judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu, în cazul unui teren de 15 hectare
Fostul ministru al Internelor Cristian David a venit, miercuri dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce pe numele lui a fost emis şi un mandat de aducere, în dosarul în care este acuzat de luare de mită.
Potrivit unor documente ale procurorilor DNA, în 19 ianuarie s-a dispus începerea urmăririi penale în cazul lui Cristian David, pentru luare de mită, iar o zi mai târziu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, potrivit Mediafax.
Cristian David este acuzat că a primit 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu, în vederea stabilirii dreputului de proprietate în cazul unui teren de 15 hectare din municipiu, de către Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Procurorii au arătat, în documentele citate, că, în acest caz, mandatarul Adrian Mladin, care acţiona pentru Cecilia Viorica Ştirbulescu să îndeplinească toate formalităţile necesare în vederea revendicării terenului de 15 hectare situat în municipiul Buzău, ar fi apelat la Valeriu Roger Niţescu, director cabinet al lui Cristian David la Ministerul Internelor la data faptelor, pentru a-l pune în legătură cu prefectul de atunci al judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu, în prezent preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Buzău, în condiţiile în care dosarul de revendicare era tergiversat. Niţescu i-ar fi spus atunci lui Mladin că nu îl cunoaşte pe prefect, dar că ar putea să intervină Cristian David la Bîgiu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰