Criza paturilor ATI: doar 10 locuri libere, în toată ţara. În Bucureşti, secţiile de Terapie Intensivă sunt pline până la refuz
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a publicat situaţia paturilor libere de pe secţiile de Terapie Intensivă din ţară. Astfel, la nivel naţional, duminică mai sunt disponibile 10 paturi ATI, altele decât cele rezervate pentru persoane cu anumite condiţii medicale, care sunt şi infectate cu virusul SARS-COV-2. În Bucureşti, în acest moment nu mai e liber niciun pat.
Odată cu creşterea numărului de cazuri noi România se confruntă cu o nouă criză a paturilor ATI. În secţiile de Terapie Intensivă din ţară mai sunt disponibile, în total, 10 locuri pentru pacienţii bolnavi de COVID-19. "În data de 26 septembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1273 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. De asemenea, 1220 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări. În București sunt avizate de DSP 266 de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19. La nivel național sunt libere 10 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București nu sunt paturi libere la acest moment", a transmis, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.
"Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare. Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare", precizează autorităţile
Locuri libere la Terapie Intensivă
În România, mai sunt paturi ATI libere în Capitală şi judeţe, după cum urmează: Ialomiţa - (1 pat neocupat), Sibiu - (3 paturi neocupate), Vrancea - (6 paturi neocupate).
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰