Observator » Ştiri sociale » Crizele de furie la copii. Urania Cremene, către părinţi: Nu cedați la ce ați refuzat anterior

Video Crizele de furie la copii. Urania Cremene, către părinţi: Nu cedați la ce ați refuzat anterior

Teodora Tompea | Timp citire: 4 minute
Publicat la 21.08.2026, 17:18 | Modificat la 21.08.2026, 17:18

Invitată la Observator 16, alături de Teodora Tompea, experta în parenting Urania Cremene a explicat cum ar trebui să reacționeze părinții atunci când copilul are o criză de furie. Aceasta spune că adulții nu trebuie să preia starea copilului sau să răspundă cu nervozitate, ci să rămână calmi, să îi ofere siguranță și să nu cedeze în fața cererii care a declanșat tantrumul.

Teodora Tompea: Cum gestionăm o criză de furie?

Urania Cremene: Sunt două elemente aici. Cum facem în așa fel încât să ținem această lavă cât mai rece? Pentru că, altminteri, așa cum spunem noi, e ultima picătură care umple paharul și copilul izbucnește. Sau noi. Deci scopul e să păstrăm lava asta cât mai rece, iar copilul să aibă cât mai rar crize de furie. Și este apoi reacția pe care o avem atunci când se întâmplă. Aș începe cu ce să nu facem. E mai important. Nu preluăm starea copilului. Pentru că atunci când are o criză de nervi, pentru că nu a primit ce și-a dorit, dacă noi reacționăm în oglindă, nu facem decât să aruncăm gaz pe foc. Când copilul intră într-un tantrum, nu mai reacționează la logică. Puținul autocontrol pe care îl are s-a pierdut, pentru că cortexul lui prefrontal e mult subdezvoltat față de al nostru. Copilul are nevoie de siguranță atunci, pentru că e într-o stare de panică. Tot corpul lui e invadat de hormoni de stres, iar dacă reacționăm și noi cu același tip de stare, nu facem decât un ping-pong între aceste stări. Copilul nu se va liniști dacă urli la el "Liniștește-te odată!", iar noi, simțindu-ne neputincioși ca părinți, că nu putem liniști copilul, creăm în noi aceeași stare și durează mult mai mult. Regula numărul 1: când copilul își pierde controlul, fii tu controlul copilului tău. Cu cât nu preiei această stare, ci doar ești prezent, copilul se va liniști mai ușor. Copilul e jos în parc, în magazin, în spații publice, căci acolo e mai greu de gestionat. Ești obosit, mulți se uită și judecă. Și atunci ce sugerez eu e pur și simplu să rămâi lângă copilul tău. Poți să te așezi lângă el pe ciment. Poți să-i spui: "Știu că ești foarte supărat acum. Ești furios că n-ai primit înghețata sau că ți-a smuls copilul jucăria." Și atât. "Suntem aici până te liniștești." Pentru că orice altceva spui intră pe o ureche și iese pe alta. Copilul nu te aude, dar îți simte starea de prezență și de sprijin. Dacă începe să lovească, pui limite: "Ești foarte furios, dar nu lovim." E o diferență mare între furie ca emoție și ce fac cu furia mea. Și suntem cu copilul acolo până se liniștește, indiferent cât durează. Ce e foarte important e să nu cedăm la ce am refuzat anterior. Dacă am refuzat înghețata, am refuzat-o. Se tăvălește. Dacă i-o oferim în timp ce s-a tăvălit pe jos, tocmai l-am învățat pe copil un comportament prin care obține ceea ce își dorește. Și aici e o cheie pe care aș vrea să o ofer părinților de copii mici: ei se asprească atunci când copilul plânge. Instinctul mamei este să oprească această stare. În momentul în care facem asta, facem fiecare dintre aceste interacțiuni mai dificilă. Și, după ce s-a liniștit, discutăm despre ce s-a întâmplat.

Teodora Tompea: Trebuie înțeleasă furia și într-o notă normală? Pentru că e un sentiment normal. Ea se și dezvoltă în etapa asta de vârstă, 4–8 ani.

Articolul continuă după reclamă

Urania Cremene: Furia e o emoție secundară la frică. Emoția principală e frica de abandon, de a nu suferi, de a nu fi bun, de a nu reuși, toate având la bază frica supremă de moarte. În corp se întâmplă cam același lucru. Vorbeam de hormonii de stres: ei apar în momentul în care suntem foarte frustrați. Copilul mic care urlă când nu e hrănit sau e lăsat singur în cameră sună ca și cum ar fi foarte furios. Dar, de fapt, lui îi e foame sau are un disconfort sau vrea să fie luat în brațe, pentru că se teme, vrea să fie liniștit. Deci tipul ăsta de emoție, adeseori confundată cu orice altceva, apare de la cele mai fragede vârste, pentru că nevoile noastre de bază sunt înnăscute. Ne naștem cu nevoia de conectare, de competență, de a lua decizii și asta e motivul pentru care copiii care nu au aceste nevoi satisfăcute constant se înfurie mai des. Există și pasul prin care putem preveni tantrumurile astea