Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum se acordă CONCEDIUL şi INDEMNIZAŢIA DE CREŞTERE a copilului începând cu luna septembrie!

Persoanele care au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri impozabile în ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului pot să beneficieze de concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani (respectiv trei ani, pentru copilul cu handicap), precum și de o indemnizație lunară, așa cum prevede Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010.

de Redactia Observator

la 30.08.2017 , 10:38

Persoanele care au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri impozabile în ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului pot să beneficieze de concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani (respectiv trei ani, pentru copilul cu handicap), precum și de o indemnizație lunară, așa cum prevede Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010.

Potrivit ordonanței, indemnizația lunară pentru creșterea copilului se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, notează avocatnet.ro.

În prezent, salariul minim brut este de 1.450 de lei, astfel că indemnizația nu poate fi mai mică de 1.233 de lei. Iar începând cu luna septembrie 2017 va exista din nou un plafon, ceea ce înseamnă că nicio indemnizație nu va putea fi mai mare de 8.500 de lei.

Articolul continuă după reclamă

În plus, nivelul indemnizației crește cu 85% din cuantumul salariului minim pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere, potrivit ordonanței.

Pe acelaşi subiect

Documente necesare pentru indemnizaţia de creştere a copilului

Pentru a beneficia în mod legal de concediul și indemnizația de creștere a copilului, părintele interesat trebuie să depună o cerere, conform OUG nr. 111/2010, însoțită de următoarele documente (nu sunt necesare copii legalizate):

- copia actului de identitate al solicitantului şi a certificatului de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul ori, după caz, de livretul de familie, certificate pentru conformitate cu originalul de către persoana care primeşte documentele;

- actele doveditoare privind calitatea solicitantului şi relaţia acestuia cu copilul/copiii pentru care solicită dreptul, după caz;

- actele doveditoare care să ateste veniturile obţinute în ultimele 12 luni înainte de data naşterii copilului;

- dovada eliberată de angajator sau organele competente privind veniturile realizate;

- dovada privind suspendarea activităţii pentru perioada în care se solicită concediul pentru creşterea copilului;

- orice alte documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.

Acestea se depun, potrivit ordonanței, la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti pe raza căreia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Cum se acordă CONCEDIUL şi INDEMNIZAŢIA DE CREŞTERE a copilului începând cu luna septembrie!