Video Darius Hulea, artistul din Cluj care transformă sârma în artă
Povestea unui artist plastic ale cărui lucrări ar putea face România celebră în lume: Darius Hulea transformă sârma în artă. Artistului i s-a propus dealtfel să lucreze pentru o mare galerie de artă din Paris.
- A preferat însă să rămână la Cluj, în propriul atelier, unde a ajuns zilele acestea şi o echipă Observator.
Nu suntem în vreo sală de expoziţii, ci într-un mic atelier din Cluj-Napoca, unde Darius Hulea creează opere de artă din... metal. Îl modelează de parcă ar fi o bucată de plastilină. Totul, cu ajutorul a trei unelte: aparatul de sudură, un patent şi un ciocan.
Darius Hulea, artist: Metalul mă lasă să fiu mult mai liber. Pot pleca de la un punct de sudură și să ajungă la 50 de metri dacă vreau… Prima operă în fier cred că a fost un schelet uman.
De la străbunicul lui a moştenit talentul. L-a şlefuit apoi la Liceul de Arte Plastice, dar şi la Facultatea de Arte. Toate lucrările sale sunt inspirate din Mitologie ori din Renaştere.
Reporter: De ce nu ai putea renunţa la lucrarea asta?
Darius Hulea, artist: Îmi aminteşte de liceu. Am zis: pentru mine e cel mai simplu să trec de la desenul bidimensional, să-l fac tridminesional. Modelându-i barba în stilul ăsta, toate spaţiile goale dintre fire îmi dau impresia de barbă tridimensională a lui Moise.
Au urmat ore de muncă în atelier. Orele s-au transformat în zile, zilele în luni, iar lunile în ani de exerciţiu.
Mulajul din lut este realizat tot de Darius. Acesta este, de fapt, punctul de pornire al fiecărei lucrări. Nu face schiţe pe hârtie şi niciodată nu ştie de la început cum va arăta rezultatul final.
Efortul e cu atât mai mare cu cât toate lucrările sale au dimensiuni considerabile. Unele nici măcar nu încap în atelier.
Darius Hulea, artist: Orice lucrare mică, dacă nu-ţi convine, poţi să o consideri rebut. Cu cât investeşti mai mult într o formă, în dimensiuni, cu atât nu-ţi permiţi să dai greşeli în ceea ce faci, te controlează lucrarea pe tine ca să o duci la o formă cât mai plăcută.
Deşi ar fi putut ajunge la Paris, să devină un Brâncuşi al zilelor noastre, a preferat să rămână la Cluj, în propriul atelier. Momentan, operele sale sunt expuse... doar pe Instagram. Speră însă că în curând lucrările vor decora spaţiile publice din oraş.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰